Maria MorariuMaria Morariu
31.01.2016

Recitiri: 18.01. -24.01.2016

Luni 18.01.2016

Anul Câinelui

Ai întâlnit oameni „idealişti, [care] ar vrea să schimbe lumea, mai ales la nivelul ideilor”? Atunci ai toate şansele să te afli în faţa unui locuitor al zodiei Câinelui. Mai multe detalii aduce Carmen Firan.

Les couleurs à l’aune des codes culturels

Exprimarea prin culoare şi nuanțe diferite nu este ceva nou în artă, iar diferenţele culturale, inclusiv în folosirea acestora, intră în atenţia lui Eduard Florin Tudor.

Oameni pe lângă care am trecut – 16

Căutând şi regăsind bucuria unei copilării fericite, alături de imaginea „Bunicului”, văzut de Dinu Lazăr.

Conformism and Artistic Freedom

Evoluţia în artă, şi nu numai, nu se poate face decât prin inovaţie şi depăşirea limitelor. Argumente în acest sens aduce Claudia Moscovici.

Omul care scrie

Ion Barbu este convins, şi ne convinge, că un poem poate ţine de cald… măcar sufleteşte, dacă nu chiar şi trupeşte.

Marţi 19.01.2016

Kiki de Montparnasse

Măreţia şi decăderea unei epoci se poate vedea chiar şi în soarta celei care a fost supranumită „Regina Montparnasse-ului”.

Femeia la 40 de ani

Un critic literar bun este cel care vede talentul nu doar în „numele promovate”, iar Alex Ştefănescu dovedeşte acest lucru cu prisosinţă.

Numele tatălui

Ideea de a duce numele de familie „mai departe” prin intermediul copiilor băieţi într-o familie, este încă bine împământenită. Dar ce se întâmplă atunci când numele de familie este dus mai departe prin intermediul scrierilor? Un răspuns are Ioana Revnic.

Într-un peisaj

„Peisaj” înseamnă fragment de natură, explică Andreea Nanu… iar în „peisaj” se încadrează şi fragmente de viaţă, oameni, amintiri…

Fugarele

Două vieţi, două destine, diametral opuse, aduse împreună din obligaţie, ajung să se completeze şi să dea naştere unei vieţi noi.

Vorbe, vorbe, vorbe… din campania electorală

Ce greutate au promisunile şi vorbele în plină campanie electorală? Domniţa Ştefănescu cântăreşte cu atenţie.

Miercuri 20.01.2016

„Time is passing, time comes yet”

„Luceafărul” se vede din orice colţ al planetei, mai ales dacă se găsesc oameni mândri şi dedicaţi, precum Alex Ştefănescu, care vor duce pretutindeni ecoul talentului real.

Pisici negre sau pisici tărcate, tolănite

Evoluţia poate uşura munca, poate da rezultate mai multe şi mai bune, dar uneori fură din nostalgia şi emoţia momentului unic. Sorin Delaskela prinde aceste momente.

Spiritul povestirii

„Se prea poate să scriu numai ca să-mi însușesc cîte ceva din amîndouă, din fericirea și suferința omenească.” Irina Dincă descifrându-l pe Thomas Mann.

Orbi în tranziţie – 16

Orice călătorie aduce la final mai multă cunoaştere acumulată, iar, uneori, chiar răspunsul pe care îl căutam. Surprizele apar în viaţa personajelor lui Stelian Ţurlea.

Cadavrul din bibliotecă

Pasiunile duse la extrem sunt periculoase, lucru pe care îl descoperă şi detectivul din povestirile lui George Arion.

Joi 21.01.2016

O dragoste îngrădește sufletul.

„Balada celui care-și scrie singur la post-restant.”, cu Emil Brumaru

Fotografii

Nora Iuga faţă în faţă cu „seducătorul care se spală pe mâini de simpatia ta”.

Micul Porcec

Ioan Es. Pop surprinde cum un mic eşec la o vârstă fragedă poate crea un lung şir de „ascunderi” faţă de alţii.

„Fete tinere și nu tocmai cuminți”

Invitaţia lui Dumitru Crudu de a „adulmeca” poveştile şi poeziile Dianei Iepure, cele care rămân în mintea noastră în mod insinuant, precum „un parfum după ce trece o femeie.”

Între cuvinte și carne

Acolo unde se adună gândurile şi picăturile de ploaie, între cutele poeziei, „ediţie rară”, îl găsim şi pe Ion Barbu.

Vineri 22.01.2016

Să avem puțintică răbdare

Pentru a stabili „vârfurile” unei epoci literare, este nevoie de perspectivă pe termen lung, iar cea mai bună soluţie, după spusele lui Nicolae Manolescu, este să „avem puţintică răbdare” şi să „așteptăm posteritatea să regleze această situație.”

O dependenţă

„Secretele” despre completarea unui jurnal sunt scoase la iveală de Adrian G. Romila, cel care susține că nimeni „nu scrie în caietul intim fiindcă ar avea, neapărat, ceva bun de scris.”

Scrisori către fiul meu

Un „ţipăt” mut şi orb, al unei mame, al unui om care se teme de neatingere, ştiind că „mobilele sunt ca oamenii (…), dacă nu sunt atinse de mână de om, se ofilesc și mor, şi ele, de singurătate…” Scrisori citite de Camelia Radulian.

Un jurnal ţinut pentru România

Un nume, o atitudine, o persoană care, prin sine, reprezintă o revoluţie, şi însemnările, îndemnurile ei către oameni, în atenţia lui Sergiu Crăciun.

Sâmbăta 23.01.2016

Modelul paideic – „mod de întrebuințare”

Despre modele, directe sau indirecte, modul lor de alegere şi tendinţele de atingere ideatică a acestora, discută Constantin Cucoş.

Lentoarea acelui timp

Atunci când nu mai vorbeşti „aceeaşi limbă” cu prozatorii de azi şi apreciaţi lucurile total diferit, concluzionezi: „mă simt cel mai bine numai cu mine”. Nora Iuga în dialog cu Odilia Roșianu.

Sfaturi pentru mine

Sfaturi sau constatări? Orice ar fi, Claudiu Cîrţînă nu se sfieşte să vorbească direct.

Ieșire de urgență spre Paradis

Metode de a „spulbera limitele” sunt multe şi diverse, iar Cristina Chirvasie propune un documentar care abordează exact această temă.

Duminică 24.01.2016

La treabă!

Cultură se face în România, ne asigură Daniel Cristea-Enache, şi din acest motiv rolul criticilor şi istoricilor literari va fi întotdeauna important.

Poveștile lui

Sufletul lui Marin Sorescu funcţiona cu frumos, iar din „bucăţile” lui de frumos ne hrănim şi noi acum.

Vieţile cinematografice ale lui Steve Jobs

Curiozitatea publicului legată de viaţa unui geniu au dus la transformarea acestuia în „personaj” de filme, documentare şi/sau romantice, cu Dan Romaşcanu.

Entr’acte

Gabriela Pop o propune pe Carmen pentru momentul de „seducţie clasică”.

De la macaronari

Dacă nu reuşim, încă, să ajungem pe meleagurile însoritei Italii, măcar să ne delectăm cu aromele acelor locuri.

Recitiri: 11-17.01.2016

Maria Morariu aduce noi repere culturale, noi tendinţe de urmărit… Cultura a fost, este şi va fi mereu la modă.

Imagine de pe flickr.com