Dan RomașcanuSteve Jobs nu mai este printre noi de mai bine de patru ani, şi totuşi se întâmplă ceva neobişnuit cu persoana lui – el pare a fi la fel de prezent dacă nu chiar mai prezent în actualitate şi în vieţile noastre decât atunci când era în viaţă. Unul dintre motivele acestei prezenţe dincolo de moarte este evoluţia continuă şi dinamică a companiei Apple pe care Jobs a întemeiat-o, a adus-o la maturitate, s-a despărţit de ea sau mai bine zis a fost alungat din ea, a revenit în forţă şi a continuat să o dezvolte, inventând şi lansând permanent produse şi idei care au revoluţionat şi industria şi vieţile contemporanilor săi. De când Jobs nu mai este, Apple a lansat aproape în fiecare an noi modele de telefoane inteligente şi de laptop-uri, şi-a extins considerabil serviciile iCloud (în nor), a creat practic o nouă piaţă a ceasurilor inteligente cu iWatch, şi a picurat spre presă şi media informaţii despre produse şi servicii viitoare în domenii noi, cum ar fi realitatea extinsă sau vehiculele autonome. Fizic, Steve Jobs nu mai este, dar spiritul său pare să se afle în continuare la cârma companiei.
(Steve Jobs – sursa fotografiei: http://www.huffingtonpost.com/richard-lorenzen/important-pr-lessons-we-c_1_b_7820068.html)
Al doilea motiv pentru care Steve Jobs pare mai prezent decât întotdeauna este legat de a șaptea artă. În primul rând este vorba despre documentarele numeroase care apar în ultima vreme pe ecrane sau sunt produse şi distribuite de televiziune şi care au în centrul atenţiei figura lui Jobs, istoria companiei sale Apple Inc., rivalitatea dintre Jobs şi Bill Gates sau dintre Apple şi Microsoft, istoria industriei calculatoarelor personale sau a Internetului. Nici unul dintre aceste filme nu poate ocoli persoana şi contribuţia sa. Ajută în mare măsură şi existenţa a mai multor cărţi biografice, între ele cea mai cunoscută şi mai profundă este cea a lui Walter Isaacson, biograf şi al altor mari personalităţi din istoria americană, cum ar fi Benjamin Franklin, Henry Kissinger sau Albert Einstein. Impactul cel mai semnificativ însă în cultura populară este prezenţa lui Steve Jobs ca personaj principal în două filme care îmbină elementele biografice cu ficţiunea. Hollywood-ul anilor 2010 şi-a găsit în tânărul rebel care şi-a abandonat studiile pentru a deveni antrepenor hi-tech, în managerul sever şi negociatorul nemilos cu partenerii şi concurenţa, în omul privat care nu a avut cele mai bune şi cele mai simple relaţii cu partenerele de viaţă şi cu copiii săi un erou sau dacă vreţi, un anti-erou al epocii noastre.
S-au făcut deja destule filme cu şi despre Steve Jobs pentru a organiza un mic festival. Poate că acest festival va avea loc cândva. În aşteptarea lui mi-am organizat şi eu festivalul meu privat şi într-un sfârşit de săptămână am văzut cele două filme pe care marile studiouri i le-au dedicat. Să vedem despre ce este vorba.
(sursa fotografiei: http://www.imdb.com/title/tt2357129)
Realizat în 2013, „Jobs” este scris de Matt Whiteley şi regizat de Joshua Michael Stern – cineaşti tineri şi nume puţin cunoscute în industria cinematografică americană. Poate că proiectul lor ambiţios nu ar trebui să mire foarte tare, în definitiv eroul filmului era mai tânăr şi mai anonim decât ei atunci când şi-a început cariera în garajul tatălui sau. Filmul trasează biografia personală şi profesională a lui Steve Jobs din anii studenţiei, trecând prin călătoria formatoare (cel puţin din punct de vedere personal) în India, anii de început, promovarea ideilor şi cristalizarea lor în produse care au revoluţionat nu numai industria în Silicon Valley, ci şi viaţa noastră de zi cu zi prin introducerea calculatorului personal. Este descrisă înfiinţarea şi extinderea companiei Apple, greutăţile de creştere, eşecurile şi conflictele care au dus la plecarea (sau poate mai bine zis alungarea) lui Jobs de la Apple, şi revenirea sa în forţă la mijlocul anilor 90. Portretele colaboratorilor săi şi în special cel al partenerului său de vise şi creierul tehnologic al antreprizei care era Steve Wozniak sunt redate cu precizie şi în contururi clare. Filmul începe şi se termină cu episodul lansării primului model de iPod, care marca intrarea lui Steve Jobs şi a lui Apple în industria muzicii, pe care aveau să o schimbe radical în primul deceniu al noului mileniu.
(Ashton Kutcher in rolul lui Steve Jobs – sursa fotografiei: http://yatabaza.com/ashton-kutcher-become-steve-jobs/)
Rolul principal în filmul lui Joshua Michael Stern este jucat de Ashton Kutcher. Este vorba şi aici despre o distribuire îndrăzneaţă, Kutcher fiind un actor lansat în show-uri de televiziune, care şi-a părăsit studiile (element biografic comun cu Jobs), cunoscut mai ales pentru publicitatea în jurul căsătoriei (terminate după câţiva ani) cu actriţa Demi Moore mai în vârstă cu vreo 16 ani decât el. Rezultatul este după părerea mea un succes, Kutcher reuşeşte nu numai să creeze o prezenţă fizică extrem de asemănătoare celei a lui Jobs în tinereţe şi la maturitate, dar şi pune în evidenţă trăsăturile de caracter care au stat la baza succesului – concentrarea pentru materializarea în realitate a ideilor celor mai neobişnuite, capacitatea fenomenală de a înţelege industria şi de a negocia în afaceri, obsesia pentru carieră în detrimentul vieţii personale şi a relaţiilor cu toţi cei apropiaţi – colegi, prieteni, iubite, fiica sa. Steve Jobs al lui Ashton Kutcher apare ca un individ complet lipsit de scrupule în viaţa personală. Îl putem admira pentru ceea ce a realizat pentru industrie, dar nu am dori să ne aflăm în preajma sa, şi nici în relaţii de muncă sau personale cu el.
(sursa fotografiei: http://www.imdb.com/title/tt2080374/)
Portretul pe care îl realizează actorul Michael Fassbender şi regizorul Danny Boyle în „Steve Jobs”, ieşit pe ecrane anul trecut şi candidat la mai multe premii Oscar este mai nuanţat. Aş menţiona în primul rând că spre deosebire de Stern, Boyle este un regizor cu nume, în palmaresul căruia se află deja câteva succese incontestabile cum ar fi „Sunshine” şi „Slumdog Millionaire”. Scenariul scris de Aaron Sorkin, nume care apare şi pe genericul filmului „The Social Network” dedicat biografiei lui Mark Zuckerberg, este bazat în parte pe informaţii din cartea biografică a lui Isaacson. Steve Jobs este surprins în trei momente cheie ale carierei sale, înaintea lansărilor a trei produse importante, de succesul fiecăruia depinzând soarta companiei în perioada care urmează. Cei care cunoaştem biografia lui Jobs ştim că două dintre ele au fost succese, dar unul (cel din mijloc) un eşec comercial cel puţin la fel de răsunător. Aspectele tehnice sunt mai puţin prezente aici, ceea ce i-a interesat pe realizatorii filmului au fost relaţiile lui Jobs cu partenerii săi (apare şi aici Steve Wozniak, dar şi Joanna Hoffman interpretată de excelenta Kate Winslet – partenera de afaceri şi imagine a lui Jobs care primeşte un rol esenţial în poveste) şi mai ales cu prima soţie şi cu fiica sa (jucată de trei actriţe la trei vârste succesive – copilărie, în pragul adolescenţei, şi tânăra spre maturitate).
(Michael Fassbender in rolul lui Steve Jobs – sursa fotografiei: http://www.telegraph.co.uk/film/steve-jobs/trailer/)
Rolul principal este jucat în acest „Steve Jobs” de Michael Fassbender şi abordarea sa este foarte diferită de a lui Kutcher. Fassbender are aproape 50 de roluri în cinematografie, dar majoritatea sunt roluri secundare. Jobs şi Macbeth în ecranizarea cea mai recentă a tragediei lui Shakespeare sunt primele sale roluri de mare greutate. Aici se achită admirabil. Fassbender şi regizorul Danny Boyle nu au căutat de loc elemente de asemănare fizică, ci mai degrabă au demontat şi analizat biografia lui Jobs aşa cum reiese din documente, mărturii şi cărţi ca cea a lui Isaacson şi au remontat personajul creând un Jobs al lor, la fel de ars de pasiunea succesului, la fel de concentrat pe ceea ce este nou şi la fel de dificil în relaţiile interpersonale. Ceea ce diferă aici este încercarea de a-l înţelege pe omul care a fost Steve Jobs, de a prezenta nu numai traiectoria succesului, ci şi dilemele personale şi preţul uriaş plătit de Jobs şi de mulţi alţii dintre cei care au contribuit la saltul extraordinar al industriei şi tehnologiei digitale din ultimele două sau trei decenii. Filmul lui Danny Boyle este în mai mare măsură un film despre tatăl care a fost Steve Jobs decât un film despre inventatorul sau omul de afaceri care a fost Steve Jobs.
Ambele filme merită, în opinia mea, să fie văzute şi le recomand. Dacă aş fi obligat să aleg doar unul dintre ele l-aş alege pe „Steve Jobs” cel mai recent, pentru dimensiunea sa umană şi pentru că este un film mai interesant în concepţie. Cele trei episoade din acest ultim film se desfășoară la interval de ani între ele, dar includ o tensiune similară şi personaje care revin şi cărora le vedem evoluţia peste ani, Din ambele filme aflăm încă ceva, suntem expuşi la noi faţete ale persoanei şi personalităţii care a fost Steve Jobs. Nici unul dintre filme nu îl descifrează până la capăt, şi asta este tot bine, căci rămâne încă suficientă doză de mister pentru ca figura lui Jobs să fie fascinantă şi în viitor.
