Bala venise de la fântână și se așeză în pirostrii ca să se odihnească. Picioarele îi tremurau, iar mâinile ei negre și zbârcite erau umflate. Deși îl auzea pe fratele ei mai mare strigând-o enervat, se gândi să nu răspundă o vreme. După fântână urma râșnița, ea însă simțea că nu mai poate. Nu imediat.
Se împinse cu călcâiele spre colțul întunecat al colibei, închise ochii și înțepenise. Simți cum pe vinele ei slabe se prelinsese ceva cald, însă nu avu puteri să se îngrijească. Rămase pe loc, istovită, privind cum urina se usucă treptat din cauza căldurii, strângându-i pielea. Își trecu mâna prin apa pe care o cărase timp de câteva ore și începu să-și sugă degetele, ca pe niște acadele.
Corpul ei de adolescentă părea se existe pe părți, toate cu vârste diferite. Tălpile erau ale unei bătrâne, mâinile ale unei femei și doar ochii – umezi și speriați, ca ai unui animal dus la tăiat – trădau vârsta unui copil. În acea zi, Bala împlinise cincisprezece ani. Ziua în care se oprise din numărat.
Se vede că adormise, pentru că nu-i văzuse intrând. Acea voce turbată, de care se temea cel mai mult în viață, ar fi trezit-o și din moarte. Nu era singur, era cu un alt bărbat. Vorbeau despre bani, despre o plecare, despre viitor. Apoi auzise numele ei. Din dosul gunoaielor, Bala deslușea doar o pălărie albă și un cot îmbrăcat în cămașă fină, care costa cât o capră – averea supremă pentru familia ei. Apoi, cotul se îndoi și strânse mâna celuilalt, drept garanție că tot ce se întâmplase acolo, se va împlini. Bala nu se mișcă. Orice ar fi făcut sau ar fi spus, ar fi cântărit mai puțin decât sulul cu bancnote pe care cămașa scumpă îl strecură în mâinile tatălui ei.
Când fu sigură că bărbații au plecat, ieși afară și se îndreptă tiptil spre casă. Nu reuși însă să facă nici doi pași, când simți o lovitură dură. Căzu într-o mână pe scări, sângele cald făcându-și loc prin urechea stângă.
– Unde ai fost, iar la scăldat? – o întrebă fratele ei, care încă mai păstra în mână lemnul cu care o lovise. Am lucrat eu în locul tău…
Bala intră în casă, ținându-se de ureche. Era sigură că va primi bătaie și de la alți membri ai familiei, lipsise totuși vreo trei ore. Se strânse toată, în așteptarea loviturilor. Spre surprinderea ei, însă, maică-sa nici măcar nu o certă. Surorile mai mici stăteau toate într-o grămadă și mâncau orez cu mâinile, ca o caracatiță cu multe capete. Douăsprezece mâini, o singură farfurie.
Bala se așeză lângă ele, dar pentru prima dată de când se ținea minte, fu chemată la masă. Într-o farfurie separată, așa cum aveau doar bărbații, primi orez. Mâncă în tăcere, fiind privită în tăcere de părinți.
– Mâine vei pleca cu domnul John, îi spuse tatăl, când tot el hotărî că cina luă sfârșit. O sa ai grijă de “calică”. Se vede că ai avut noroc în viață…
– Pe cat timp?, îndrăzni să întrebe Bala.
– Du-te și te spală.
…
Erau un tot întreg, doar că aveau la mijloc un scaun cu rotile. Ajunsese să înlocuiască cu succes acele părți din trup pe care le știau mai slabe. Picioarele și mâinile uneia, mintea alteia. Încrederea uneia, originea alteia. Viitorul uneia, trecutul alteia. După treizeci de ani în care au împărțit totul și în care s-au lepădat de toate diferențele, părea că au înțeles în sfârșit cum să trăiască din plin. Cum să își ierte soarta. Cum să cojească pielea celor două fetițe mutilate și să devină două femei. Sclipitoare, fascinante, remarcabile.
Din ziua în care s-au întâlnit – o sclavă și o stăpână neputincioasă – prietenia lor a urcat sute de munți. S-au încurajat și s-au invidiat. Și-au blestemat propriul destin, jinduindu-l pe cel de alături. Și-au făcut răutăți, s-au iertat, s-au detașat. Au renunțat, pe rând, la ce aveau mai scump. Una la avere, în favoarea călătoriilor și a plăcerilor costisitoare comune. Alta – la tinerețe și la promisiunea unei familii proprii. Au înfruntat – nu întotdeauna cu grație – ura lumii și disprețul cunoscuților. S-au lăsat înjosite și, mult mai rău, compătimite de aluziile celor din jur.
Au rămas împreună, deschis, chiar dacă nu au uitat niciodată de unde au pornit. Acel ascunziș rușinos în care un tată care nu și-a iubit fiica a vândut-o unui alt tată care nu și-a iubit fiica. Când două neiubiri, spălate de banii dați și luați, au născut o altă viață.
O viață pe care, deși deținute, au ales s-o trăiască ca niște fugare nebune.
Imagine de pe ziare.com