Kiki de Montparnasse

Într-o după-amiază calmă de aprilie, pe rue de Vocin se deplasa multicolor și liniștit un cortegiu funerar. Panglici, cocarde, sclipiciuri, garoafe și baloane aurite – toate scrise cu negru și argintiu ca într-un vodevil. Cine era defuncta? Nimeni alta decât regina incontestabilă a Montparnasse-ului, faimoasa Kiki. De numele ei s-a legat atât măreția, gloria cartierului cât și decăderea lui, iar Kiki a fost (alături de Suzanne Valadon și Jeane Avril) unul dintre cele mai apreciate modele ale Parisului anilor 20 și una dintre figurile celebre ale Montparnasse-ului.[1]

Kiki – o femeie mai degrabă plinuță cu ochii de cărbune, buze de un roșu carnal și cu părul tuns scurt  à la garçonne, era vedeta de necontestat de la Jockey club. Pe numele ei adevărat Alice Prin, cu origini obscure și nesemnificative (născută pe 2 octombrie 1901 în Châtillon-sur-Seine, Côte d’Or), Kiki provenea dintr-o mamă care dăduse naștere la nu mai puțin de șase copii din flori. Crește și se școlește din mers pe strada pariziană, este un produs al Parisului anilor 1900 și o regăsim în toată tinerețea ei în cafenele celebre ale momentului. Devine la început model al expresionistul Soutine – se pare că el îi va spune pentru prima dată Kiki – iar Soutine, la rândul său, o va recomanda prietenilor săi geniali și deloc puțini.

De-a lungul anilor îi va poza lui Modigliani, lui Kisling și lui Foujita, lui Picasso și Derain. Kiki nu era frumoasă, nu era specială, n-avea de fapt niciun talent. Era veselă și nu era sclifosită. Și, spre deosebire de alte modele, nu se prostitua, ci mai degrabă avea relații amicale cu artiștii prin ale căror ateliere a trecut. A trăit mai bine de șase primăveri o pasiune vulcanică alături de Man Ray – condimentată cu despărțiri, reîntâlniri, scene de gelozie și de tandrețe, palme și focuri de revolver. Acest genial fotograf american a imortalizat-o în filmul „L’Etoile de Mer”, primul film suprarealist și a reprezentat-o într-o scenă devenită celebră cu un trandafir în dinți (o fotografie care la vremea respectivă a înregistrat un tiraj de 200 000 exemplare!!). De altfel, cele mai multe fotografii cu Kiki i se datorează tot lui Man Ray, devenit cu timpul unul dintre cei mai cunoscuți fotografi (odată cu notorietatea, fotografiile sale vor apărea și în reviste cu pretenții ca „Harper’s Bazaar” și „Vanity Fair”).

Sursa foto: s-media-cache-ak0.pinimg.com

Mulți și-o amintesc pe Kiki cântând soldățește la „Jockey” și la „Maldoror”. Cu versuri deocheate și o mimică extraordinară, ea a reușit în fiecare seară să își umple pălăria cu bancnotele petrecăreților. Este perioada anilor 20, cu mulți americani sosiți cu dolari și chef de viață de la New York, e momentul serilor în care limuzine lungi și negre parcau în fața cluburilor din care se auzeau muzici de trompete și acorduri de jazz (vremea can-can-ului și a scepticilor cu joben și lornion apusese demult), când doamnele tunse scurt și cu pene strălucitoare fixate de bentițe își etalau rochiile cu bretele subțiri și fără corsete… Șampanie, gălăgie, charleston, șiruri lungi de mărgele rotunde, exuberanță și parfum – cam aceasta era oferta pariziană a perioadei…

Câțiva ani mai târziu o regăsim pe Kiki având propriul restaurant numit „Oasis” în rue Vavin, (rebotezat „Chez Kiki”). Afacerea nu pare însă să funcționeze și odată cu închiderea localului, are loc și decăderea ei. Pentru o scurtă perioadă devine amanta lui Henri Bicca (redactor al publicației Paris-Montparnasse), apoi, constrânsă material, încearcă să picteze (nu este însă un talent, nu este nici pe departe o Suzanne Valadon) și chiar să se prostitueze.

Sursa foto: c300221.r21.cf1.rackcdn.com

În 1945 a fost arestată pentru trafic de stupefiante, pendulează pentru o perioadă între zgârie-norii americani și capitala franceză, este ajutată deseori de fostul iubit Man Ray atunci când rămâne în impas, însă se pare că are un sfârșit dezolant. Ultimii supraviețuitori care își aminteau de ea povesteau că, uneori, contra unei sume modice, le ghicea în palmă unor clienți de „La Coupole”. Moare alcoolică și drogată în dimineața zilei de 29 aprilie, 1953 și o zi mai târziu a fost îngropată la cimitirul Thiais.[2]

Paradoxal și trist, carul ei mortuar a fost acoperit de coroane care purtau inscripții ca „La Coupole”, „Le Dome”, „Le Jockey”. Artiștii însă, cu excepția lui Foujita și Dominguez, n-au petrecut-o pe ultimul drum. Să fi fost din partea lor neglijență, indiferență sau tristețe? Cert este că soarta lui Kiki a reprezentat însăși măreția și decăderea Montparnasse-ului.

„Kiki dominated the era of Montparnasse more than Queen Victoria ever dominated the Victorian era,- wrote Hemingway in his preface to Kiki’s 1929 memoirs. Their publication, he said, marked the definitive end of the Montparnasse period…”

[1] Există de câțiva ani un celebru tur parizian efectuat de o agenție de turism care reconstituie în 60 de minute anii nebuni ai boemei din Montparnasse. Grupul se formează și pleacă de la restaurantul „La Dome”, apoi pe bulevardul Montparnasse (108) și până la stația de metrou Vavin. (vezi detalii la „Crazy years with Kiki de Montparnasse” – www.detour.com/paris/the-crazy-years).

[2] Pe piatra sa funerară scrie: Kiki, 1901-1953, singer, actress, painter, Queen of Montparnasse…

Foto cover: artvalue.com