Într-o dimineață foarte devreme a trezit-o un miros de pipă cu aromă de ananas. Trecuseră trei săptămâni de la plecarea lui Andrei, de când Dora se mutase la arhitectul ei. Și el se afla pentru două zile în orășelul de munte unde lucrările se încheiaseră. Se dusese doar să participe la recepția de inaugurare a complexului. Nu el îi trimisese scrisorile. L-a confruntat de câteva ori și a negat de fiecare dată, amuzat. Nici Andrei nu-i scrisese vreodată. Poate un admirator ascuns luase vocea nenăscutului? Renunțase să mai descifreze misterul.
Dora hotărâse ca în noaptea aceea să doarmă în apartamentul pe care îl împărțise cu Andrei. Mai avea lucruri de adunat de prin dulapuri și sertare. Un sentiment straniu să dormi în locul pe care odată îl numeai acasă. Te simți ca într-un hotel de familie la care tragi de fiecare dată, îi cunoști toate mirosurile și colțișoarele, apa picură cu același zgomot din robinetul slăbit, o bucată de faianță stă să cadă la baie, ușa de la dormitor nu se închide, dar toate astea nu mai sunt treaba ta. Nicio nostalgie.
De unde totuși aroma de ananas? Se înfășură în halat, ieși pe holul care ducea la baie și văzu lumina aprinsă în sufragerie.
„Andrei?” Strigă puțin speriată, puțin bucuroasă. „Te-ai întors?” Alergă în sufragerie. „Andrei?”
Când deschise ușa camerei îl văzu pe Marcel cufundat în fotoliu. Avea ochelarii aburiți și capul parcă mai mic, de pasăre de pradă.
„Ce e cu tine aici? Ce-nseamnă asta? Cum ai intrat? ”
„Am cheia.”
„Ai cheia de la apartamentul nostru?”
„Nostru? Credeam că nu mai locuiești aici.”
„E treaba mea unde locuiesc și ce fac. Cine ți-a dat cheia?”
„Andrei, firește. Cine altcineva?”
„Și de ce-ar face asta?”
„Nu știi că bărbații își dau cheia între ei? Plus că nu e mare lucru să descui o ușă fără să ai cheie.”
„Ce vrei să spui?”
„Să lăsăm asta. Stai jos.”
„Stau unde vreau. Ce-ar fi să ieși imediat afară?”
„Abia am venit. Nu ești o gazdă prea bună. Nu-mi oferi o cafea?”
„Și stinge odată pipa aia!”
„Credeam că-ți place mirosul de ananas.”
„Nu dimineața. Nu în sufrageria mea.”
„Continui văd să spui al meu, a mea. Posesivă și după despărțire?”
„Ce vrei? Ce cauți aici?”
„Andrei nu se mai întoarce.”
Dora și-a strâns halatul cu mișcări lente și s-a așezat pe marginea canapelei. Exact în locul unde stătuse Andrei cu haina pe umeri înainte să plece la aeroport. Ca într-o sală de așteptare.
„Nu se mai întoarce? Unde? Aici?”
„Da, aici.”
„În țară?”
“Ai înțeles bine.”
“Niciodată?”
„Niciodată.”
„De unde știi?”
„Știu.”
„S-a întâmplat ceva? ”
„A plecat pentru totdeauna.”
L-a privit ca pe un nebun.
„A murit?”, a strigat trecându-și nervoasă mâinile în sus și-n jos pe picioarele înfășurate în halatul strâns ca un bandaj peste răni nevăzute.
„A rămas. Definitiv.”
„Glumești, nu? Vrei să mă sperii? Andrei nu ar fugi niciodată. Despre ce vorbești? El e… responsabil, onest, patriot, Dumnezeule, nici nu poate fi vorba! Îl cunosc, e cel mai conștiincios și mai…”
„Oprește-te. Surprizele cele mai mari vin de la cei pe care credem că îi cunoaștem cel mai bine. Hm, da, cine-ar fi crezut?!”, a zâmbit ironic Marcel trăgând de câteva ori din pipa care se stingea.
„Știi unde e? Pot să intru cumva în legătură cu el?”
„Nu are rost să încerci să-l cauți. Nici să aștepți scrisori. Scrisorile sunt oricum unelte mincinoase. Nu știi niciodată cine le scrie, cine le mai citește… Ai mai primit tu scrisori nesemnate la post-restant, nu? Și de ce atâta dramă? Tu l-ai părăsit, nu? Tu ai fugit prima.”
Dora a țâșnit în sus și s-a repezit la el gata să-l lovească.
„De fapt cine ești?”
„Sunt cine sunt.”
Marcel i-a prins cu putere brațul, și-a dus degetul la gură făcându-i semn să tacă. A deschis apoi televizorul și a dat sonorul tare. Fără să-i lase brațul din strânsoare a tras-o la baie, a dat drumul la apă cu presiune și i-a spus încet, aproape atingându-i părul cu buzele lui care încă mai miroseau a tutun cu aromă de ananas:
„Nu vorbi cu nimeni despre Andrei. Părinții lui au aflat deja. Uită de el. Și spune-i arhitectului tău că poate bate câmpii cât vrea cu nenorocita aia de naștere, dar să fie atent cui se confesează. Îi pute totul aici, de parcă ar trăi într-o groapă de gunoi. Element refractar societății, periculos. Dacă tot n-are coaie să fugă ca Andrei, atunci să-și țină gura! Caietul lui de vise e la noi…”
„Care noi? îngână Dora.”
„Ești fată deșteaptă. Gândește-te.”
„Nu înțeleg. O singură persoană știa de acel caiet.”
„Ai ghicit. Radu ți-a trimis și scrisorile. Încă o provocare să afle ce-aveți de gând, să vă țină sub observație.”
„De ce-mi spui toate astea?”
„Știu că Andrei nu credea, că se temea de mine, dar am ținut la el.”
Ochii lui Marcel au coborât spre sânii ei striviți în halatul de baie strâns ca o cămașă de forță pe corpul încă bronzat. Marcel a zâmbit din nou ironic și i-a eliberat brațul.
„Nu te teme. Ai sâni frumoși, dar eu nu sunt Gheroiu.”
Dora a simțit cum i se înmoaie picioarele și cum un val de căldură îi urcă din tălpi la ceafă. A amuțit și s-a așezat pe capacul de veceu tremurând cu capul în mâini. Marcel i-a mai șoptit înainte să dispară discret, așa cum apăruse:
„Vor veni să te ducă la secție pentru interogatoriu. Ține-te tare. Vor încerca poate să te intimideze, vor folosi diverse tertipuri, se pricep. Te vei descurca. Nu are rost să negi nimic, se știe de relația ta extraconjugală, se știe tot. Sper că nu vrei să fii dată afară din învățământ sau și mai rău…Eu ți-am adus doar vestea și nu am vorbit nimic altceva. Vezi ce le spui, că mă bagi și pe mine în rahat. ”
Mirosul de pipă a rămas mult timp în sufragerie.
Au interogat-o o singură dată. Le-a promis că, dacă va fi contactată, îi va anunța imediat. Andrei n-a căutat-o și nu s-a mai întors niciodată.
Episodul 1: Uneori, viaţa era frumoasă
Episodul 2: Miracolul putea să apară oricând
Episodul 3: Odată cu prima noapte de singurătate
Episodul 4: Între permis şi imposibil
Episodul 5: Când o să ne despărțim?
Episodul 6: Timpul curgea leneș, în vacanța de vară
Episodul 7: Mai bătrână decât timpul
Episodul 8: Timpul – o maşină infernală
Episodul 9: Mereu, neîmplinirea
Episodul 10: Căderea în iubire putea fi un accident prea mare
Episodul 11: Totul se suportă mai bine în doi?
Episodul 12: Într-un trup străin
Episodul 13: Ar fi putut fi romantic, dar era doar trist
Episodul 14: Acum există doar ea
Episodul 15: O viaţă mai puţin
Episodul 16: Nocturne
Episodul 17: Ar fi putut fi totuși bine
Episodul 18: Teama. Liniștea de după.
Episodul 19: Ploua cum numai toamna ştie să plouă
Episodul 20: Parfumul subtil al singurătății
Episodul 21: Duminica – o singurătate la pătrat
Episodul 22: Ezitări
Episodul 23: Unii mor în somn
Episodul 24: Poate că sufletul are o singură vârstă toată viața
Episodul 25: Înstrăinare și teamă
Episodul 26: O liniște prevestitoare
Episodul 27: Unii pleacă pentru totdeauna, nu mai revin niciodată
Episodul 28: Nu suntem noi triunghiul biblic, Eva, Adam, și șarpele?
Episodul 29: Cuvintele, arme mincinoase
Episodul 30: Arma așteptării
Episodul 31: Totul e o plictiseală
Episodul 32: Ca brațele unei amfore regăsite în mare
Episodul 33: Obsesie
Episodul 34: Dragostea solidarizează
Episodul 35: În oglindă
Episodul 36: Iubindu-l cu încăpăţânare
Episodul 37: Poate era doar tristeţea ce urmează iubirii
Episodul 38: Nu se mai iubește frumos
Episodul 39: Nu se gândea la nimic, doar mergea
Episodul 40: Protejat de zâmbetul ei
Episodul 41: Nu pot să mă mai prefac, iartă-mă!
Episodul 42: Tu mă naşti pentru ca eu să te renasc apoi
Episodul 43: Fericirea ca o proiecţie a disperării
Episodul 44: E nevoie și de învinși
Episodul 45: Liniştea ca o panică, panica dinaintea morţii