Parfumul subtil al singurătăţii

Telefonul se auzise de câteva ori, o dată chiar insistent, dar nu răspunse. Sunt momente în care s-ar eschiva de la orice. Singurătatea e benefică. Te lasă să-ți mesteci tihnit gândurile, să înoți liniștit în apele tale tulburi.

E bine duminica, adică e întrerupere de ritm. Orele trec repede şi te apucă aşa, o furie să faci ceva deosebit. Incertă zi duminica. Inventată pentru familiști. Se găteşte mult, se mănâncă şi mai mult, dimineaţa se bat covoare, se şterge praful, se spală paharele şi se calcă atent cămăşile cu guler tare, se cumpără cu o pâine mai mult, se umplu frigiderele cu bere, se fac prăjituri şi se citesc toate ziarele. Nu că ar fi ceva de citit în ele. La biserică nu se mai duc decât babele. Părinţii fac în grabă lecţiile copiilor, se vizitează pe rând magazinele universale, bărbaţii dau drumul la radio mai tare ca de obicei, joacă table sau merg la meci, iar după-amiaza ies familiile îmbrăcate frumos să se plimbe la braţ pe Corso. Fiecare oraş îşi are în mod obligatoriu un Corso al lui, promenadă la care copiii sunt luaţi în pantofii cumpăraţi cu un număr mai mare să le fie buni și la anu’, sunt ţinuţi din scurt să nu se murdărească şi nu li se dă voie să alerge pentru că duminica nu se cade, ei trebuie să meargă crispaţi în faţa părinţilor, dichisiţi în hainele cele mai bune. Militarii se duc la film, tinerii joacă tenis sau dau ceaiuri dansante, femei puțin trecute îşi pun părul pe bigudiuri, se iese la iarbă verde, se fac canaste cu vecinii de pe palier şi la urmă toţi lâncezesc cu regretul că ziua n-a fost cum ar fi trebuit să fie.

Marta era la telefon, fără-ndoială. Ea ştie să aştepte şi să ierte. Are o îngăduinţă de călugăriţă, una cu picioare lungi şi frumoase. O cunoscuse la un an după divorţ, la o petrecere cu prietenii unde ea venise cu sora lui Radu. Este femeia lângă care poţi să taci fără reproşuri. Îl iubeşte liniştit şi statornic. El se complace fără a încerca nimic deosebit, doar un fel de siguranță din care simte nevoia să fugă din când în când, aşa cum uneori evada din tandreţea copleşitoare a mamei.

Stinse ţigara. Îşi aprinse alta. Marta trăieşte cu frica să nu-l piardă. El nu face efortul să se opună ori să se revolte. În faţa bunătăţii a avut mereu garda jos. Doar că acum apăruse Dora. Ei nu-i e teamă că o să-l piardă. Îl știe acolo, pentru ea, oricând. Nenăscuții au legile lor, nu de sânge, de apă.

Dacă ar ieşi puţin în oraş? Ar bea o bere. Îşi privi ceasul fără să reţină ora. Schimbă banda lăsându-se pe genunchi în faţa magnetofonului. Pink Floyd. Rămase jos pe covor. Dacă mai sună telefonul, o să răspundă. O va chema pe Marta la o bere. Ei nu-i place berea, preferă votca. Femeile rezistă bine la băuturile tari. Și cum se apropie de 30 de ani, devin mai tolerante cu viciile bărbaților.

Femeia la 30 de ani se spune că atinge gradul maxim de frumuseţe şi echilibru. Orgoliul îşi îndulceşte colţurile, nu se mai lasă uşor aruncată între exaltare din nimic şi disperare din te miri ce. E vârsta când începe să descopere parfumul subtil al singurătăţii. Nu singurătatea opresivă, imaginea dezolantă a stepei, liniştea țiuitoare, ca o lamă de cuţit sfredelind de dinăuntru. Singurătatea meditativă şi tonică, refugiul ales, magia deşertului, culorile lui blânde. Feminitatea se deschide ca un sâmbure bine copt. Ori poate dă el prea mult credit unui ideal pentru că Dora se apropia de 30 de ani. Realitatea e ceea ce fiecare din noi proiectează în afară. Visul rostit cu voce tare şi privit cu ochii deschişi. Dacă noi n-am visa, n-ar exista nimic.

Episodul 1: Uneori, viaţa era frumoasă

Episodul 2: Miracolul putea să apară oricând

Episodul 3: Odată cu prima noapte de singurătate

Episodul 4: Între permis şi imposibil

Episodul 5: Când o să ne despărțim?

Episodul 6: Timpul curgea leneș, în vacanța de vară

Episodul 7: Mai bătrână decât timpul

Episodul 8: Timpul – o maşină infernală

Episodul 9: Mereu, neîmplinirea

Episodul 10: Căderea în iubire putea fi un accident prea mare

Episodul 11: Totul se suportă mai bine în doi?

Episodul 12: Într-un trup străin