Carmen Firan
Ne vedeam când putea ea scăpa de acasă. Voia s-o dezbrac eu. Avea ideea asta fixă, de statuie ce trebuie dezvelită treptat. Odată goală, era calmă și caldă, fără pasiuni excesive. Ne iubeam potolit într-un fotoliu care se întindea singur ca un pat improvizat ce se învățase cu noi. Toată relația noastră părea o improvizație într-o menajerie de sticlă spartă. Dora a aflat târziu ce sunt, după ce ne consumasem o parte din jarul relației, dar cine sunt a știut de la bun început. Ce noroc, o femeie căreia să nu trebuiască să i te explici, să te scuzi, cu care să te simți liber, fără să-i promiți nimic.
Ne-am cunoscut la începutul verii trecute într-un troleibuz încins care ducea la un ștrand lumea îmbâcsită de caniculă. M-a întrebat din ochi dacă se poate așeza lângă mine. Era plin de locuri goale. Nu intru niciodată în vorbă cu necunoscuți, dar nu știu ce mi-a venit și am întrebat-o:
„Mergi să te scalzi?” A dat din cap. „Sper să aibă apă în piscină…” am spus eu într-o doară.
„Dacă n-au, e lacul la doi pași. Dacă nu, e marea. Și toate oceanele. E apă destulă, nu crezi?…”
Am stat împreună în apă până ne-am învinețit de frig. Am ieșit afară, ne-am uscat și am zăcut la soare cu pieile noastre albe ca hârtia. Apoi a venit cu mine acasă și ne-am iubit cu grijă pentru că ne arsesem ca doi vampiri care uitaseră că nu erau făcuți să stea la soare. N-am vorbit mult pentru că nu era nevoie. Mi-a spus de la început că e măritată. Nu s-a plâns de nefericiri conjugale.
Voia să stăm în pat, nu neapărat goi și erectili, să citim cărți împreună, să ascultăm Pink Floyd și Bach, să privim pe fereastră orașul prin care oameni ciudați mutau bolovani dintr-un loc în altul. Cu mine, zicea ea, simte că a fugit într-o altă lume. Nici măcar nu mă lăsa să înțeleg dacă într-o lume mai bună, mai frumoasă. Când soțul ei pleca în deplasare și dormea la mine, dimineața îmi povestea visele ei încâlcite. De la un timp, a început să mi le transmită și mie. Visam împreună, încâlciți unul în celălalt. Freud ar fi murit de invidie.
La început mi s-a făcut puțin frică. Vorbeam despre telepatie, citeam reviste franțuzești trase la xerox despre cercetările rușilor în parapsihologie, discutam despre esoterism. Cu timpul, mi s-a părut normal să avem vise asemănătoare. Deșertul, nisipul, piscine uscate, lacuri secate, apa ca simbol al nașterii și lipsa apei ca simbol al sterilității, teme pe care dosul minților noastre putea broda la nesfârșit. A vrut să mă ducă la o prietenă de-a ei, o bătrână care ghicea în cafea și în vise, dar nu m-am lăsat.
Relația cu o femeie măritată e complicată. Cu Dora nu era. Nu eram siguri dacă ne iubim cu adevărat și nici nu ne puneam problema asta. Era un detaliu cu care pot să-și bată capul oamenii care cară bolovani sau melancolicii care îi admiră. Ne potriveam. Căderea în iubire putea fi un accident prea mare pentru noi, și-așa destul de fragili pe muchia dintre lumi. Una din care ieșisem, alta în care ne era frică să intrăm ca toți ceilalți.
Nu era geloasă. Îmi spunea că nu mă va ucide dacă mă va găsi în pat cu alta. Știa de Marta, prietena mea ascultătoare și docilă. De asta suna întotdeauna înainte de-a veni să mă vadă. Nu-mi povestea nimic din viața ei, nu mă întreba nimic din viața mea. Adevărata noastră legătură nu s-a tras nici de la pat, unde funcționam bine, nici de la spiritele noastre încărcate, capabile să scoată scântei cât să aprindă toate felinarele de pe stradă, ci de la sentimentul că nu aparțineam lumii aceleia. Eram amândoi niște neterminați care nu voiau să se nască. Doar că începusem să ne aparținem unul altuia. Și de aici ni s-a tras cu adevărat tot ce a urmat.
Episodul 1: Uneori, viaţa era frumoasă
Episodul 2: Miracolul putea să apară oricând
Episodul 3: Odată cu prima noapte de singurătate
Episodul 4: Între permis şi imposibil
Episodul 5: Când o să ne despărțim?
Episodul 6: Timpul curgea leneș, în vacanța de vară
Episodul 7: Mai bătrână decât timpul
Episodul 8: Timpul – o maşină infernală
Episodul 9: Mereu, neîmplinirea
(sursa foto: confessions.vapingvamps.com)
