E nevoie şi de învinşi

Dora se trezi singură, la fel de singură cum venise. Luă ceaşca, nu înţelegea nimic, de unde scosese tante Matilda toate astea? Ea nu vedea decât o cămilă, o cămilă cu două cocoaşe şi pe ultima cocoaşă stătea un cerb cu nişte coarne interminabile care ieşeau din inimă.

De la tante Matilda plecă direct acasă, nu mai hoinări, nu mai căută aglomeraţia, alerga aproape. Se aruncă în primul troleibuz, nerăbdătoare, ca şi cum ar fi fost aşteptată, ca şi cum ar fi ceva de îndeplinit.

Sună de câteva ori, deşi avea chei. Andrei apăru calm, de un calm care îi anulă agitaţia. „Bine că ai venit. Mă pregăteam să-ţi las câteva rânduri. Ce-ai rămas acolo? Intră odată.“

„Pleci undeva?“

„Da. Am avion peste 3 ore. Mi-am călcat cămăşile pentru că, bineînţeles, le-ai făcut uitate în debara. A apărut ceva. Trebuie să plec. N-are rost să-ţi povestesc.“

„Nu-mi povesti.“

„Ce e cu tine?“

„Nimic. Nimic mai mult ca de obicei.“

Andrei se aşeză totuşi pe canapea, cu haina pe umeri, ca-n aeroport, şi se aşeză şi ea. „Voi lipsi câteva săptămâni. Am trecut și pe la mama să-mi iau rămas bun.“

„Și dacă aș fi întârziat în seara asta?“

„Îți lăsam un bilet.“

„Pe ușa de la frigider?“

„Nu, pe masă.“

„Ai încercat vreodată să înțelegi? “

„Să înţeleg ce?”

„ Pe mine. Așa cum sunt. Iluziile mele”.

“Nevoia ta de ireal? Sera în care te complaci, ploaia artificială, călduţul, iluzia de iarbă, iluzia de viaţă?“

„Şi cum ar trebui să fiu ca să nu-ţi mai par ireală? Ar trebui să mă scol la şase, să spăl, să calc cămăși cu guler tare, cu frenezie, nu pentru a mă achita de datorii plictisitoare, ci găsindu-mi în ele o pasiune, să nu pun întrebări, să nu mă revolt, să dorm zece ore pe noapte, să port discuţii interesante despre producţie, plan, despre cozi, să fiu geloasă, cicălitoare… Ei, da, atunci aş fi soţie ideală, atunci te-ai simţi înţeles şi ajutat, am fi un cuplu înduioşător.“

„Nu forţa, Dora. Mă acuzi de lucruri pe care nu le gândesc. Ştiu, nu sunt un original, existenţa mea nu are nimic pasionant care să-ţi stârnească interesul, dar m-ai putea accepta şi aşa dacă…“

„Dacă ce ?“

„Ce vrei de fapt de la mine?“

„Nimic.“

„Nu ştiu ce-mi reproşezi. Sunt dator să încerc, să schimb…“

„O, doamne! Să schimbi, ce? Iar începem? Ne mişcăm într-un cerc vicios. Ne tot explicăm limitele, neputinţa, nefericirea. Ei, bine, nu cred! Nu cred că se poate schimba ceva. Tu trăieşti cu naivitatea că ai avea un rol esenţial, că fără tine mecanismul s-ar opri, iei de bun universul lucrurilor mărunte, al oamenilor mărunţi, al actelor mărunte cu pretenţie de fapte eroice… Sera mea e mai sănătoasă decât praful de pilitură. Uită-te la noi, uită-te la noi cum stăm aici, acum, nu vezi tristeţea? Chiar n-o vezi?“

„Nu pot să fiu cum vrei tu. Și nici nu deţin la fel de bine ca tine arta dedublării.“

„Ştii că eşti tipul de învins? Concurezi singur şi ieşi al doilea. Nu vezi în ce lume trăim? Ce vrei să faci tu cu dreptatea şi devotamentul? Ele nu vin din convingeri, ci din teamă. N-ai să reuşeşti decât să demonstrezi o dată în plus eşecul şi deşertăciunea.“

„Dacă toţi ar gândi ca tine…“

„Ştiu, nu e nevoie să continui, ne-am scufunda. Unde? Şi pentru a câta oară? Dar poate ne-am salva spiritual.“

„Poveşti. Lasă-mă să fiu eu învinsul. E nevoie şi de învinşi. Pentru ca tu, de exemplu, să-ți întreţii în linişte sera. Doar că în seră şi visele sunt artificiale. Ştii că puii sunt crescuți în incubatoare cu lumină portocalie, cu iluzia soarelui şi a unei zile dilatate nefiresc, fără somn, o creştere anormală… Uite, poftim, pierd vremea şi e deja târziu.“

Andrei se ridică, îşi îmbrăcă haina. Dora zvâcni, se lipi cu spatele de uşă, în faţa lui, nu destul de aproape pentru a-l atinge, în drumul lui, nu destul de convingătoare pentru a-l opri, „Andrei, te rog, nu pleca. Te rog, nu pleca acum.“

„Hai, lasă prostiile, trebuia să fiu deja la aeroport.“

„Nu te duce. Ce se va întâmpla dacă n-ai să te duci? Presimt ceva rău. Andrei, te rog.“

„Termină cu copilăriile şi capriciile astea. Nici nu poate fi vorba. “

„Te rog, nu pleca. Am nevoie de tine. Nu te mai am decât pe tine cu adevărat. Vreau să rămâi… vreau să facem dragoste…“

„Împingi lucrurile prea departe. Jocul ăsta e la fel de crud, pe cât e de fals.“

„De ce crud? Doar n-am făcut dragoste de atâta timp.“

„Pentru că n-ai vrut tu.“

„Pentru că nimeni nu şi-a dorit-o cu adevărat. Și de ce fals? Nu e normal ca, iubindu-te, să renunţ la orgoliu şi să încerc să…“

„Numai că tu nu renunţi la orgoliu, ci experimentezi. De ce tocmai acum? Ce vrei să demonstrezi?“

„Că renunţi la mine.“

„Dora, să nu amestecăm lucrurile.“

„Lucrurile sunt de mult amestecate.“

„O să încercăm să le lămurim când mă întorc.“

„Și dacă n-ai să mă mai găsești la întoarcere? Dacă m-am săturat? Dacă nu mai suport gratiile? Simt că nu mai am timp! Hai, du-te, du-te odată, ai intrat în panică. O să pierzi avionul.“

„M-am săturat și eu de ironiile tale. Fă ce vrei. De fapt, totdeauna ai făcut ce-ai vrut. Aşteaptă-mă sau nu mă aştepta. Tu hotărăşti. “

„Nu te mişcă nimic, nu te întoarce nimic din drum, nu-i aşa? La ce bun tot efortul ăsta, toţi anii ăştia, te-ai întrebat, la ce bun?“

„Nu, te întrebi tu suficient. Pentru mine a fost firesc, doar pentru tine a fost un efort. Iar tu poate că, într-adevăr, nu te-ai născut încă. Asta ar justifica multe. Chiar şi refuzul tău de a avea copii. Scuză-mă acum, e târziu.“

„Da, totdeauna e prea târziu. Şi dacă n-am să mai fiu când te întorci?“

„ Îţi plac replicile astea din filme, nu-i aşa?“

„Ca de obicei, n-ai înţeles nimic.“

„Am fugit!“

„Andrei…“

„La revedere.“

„Chiar nu înţelegi că nu există mai târziu? Că nu mai există nimic?“

Auzi uşa trântindu-se, paşii lui pe culoar, liftul care cobora cu un zgomot înăbușit. Visa uneori că urcă într-un lift cu butoane multe spre etaje superioare, urca, trecea prin acoperiş, trecea de toate convenţiile geografice, de toate legile fizice, izbucnea în sus. (va urma)

Episodul 1: Uneori, viaţa era frumoasă

Episodul 2: Miracolul putea să apară oricând

Episodul 3: Odată cu prima noapte de singurătate

Episodul 4: Între permis şi imposibil

Episodul 5: Când o să ne despărțim?

Episodul 6: Timpul curgea leneș, în vacanța de vară

Episodul 7: Mai bătrână decât timpul

Episodul 8: Timpul – o maşină infernală

Episodul 9: Mereu, neîmplinirea

Episodul 10: Căderea în iubire putea fi un accident prea mare

Episodul 11: Totul se suportă mai bine în doi?

Episodul 12: Într-un trup străin