Carmen FiranCarmen Firan
14.07.2018

Nu pot să mă mai prefac, iartă-mă!

Telefonul se auzi strident și imediat vocea Martei se înregistră pe robot posesivă, dar nesigură pe ea: „De ce nu răspunzi? Te caut de câteva zile.“ Să nu vină acum până la el? Era în apropiere. Să nu vină?

Intră sub duş cu furie. Cum să-i spună? Dădu drumul robinetului la maxim şi apa se năpusti. Incidentul din stradă îi lăsase un gust amar, dar mai mult ca orice îi accesase spaima. Nu spaima de sistem, ci de timp. Îi era teamă că timpul se va termina înainte ca el să apuce să-și clarifice umilințele, să-și accepte neputința, să se apere și să învețe să lupte, altfel, pentru ceea ce merită cu adevărat. Teama că timpul se va termina înainte ca el să facă ceva important. Frica asta o avusese de mic, de când Lala spărsese orologiul din sat și îi pusese pe oameni să-și arunce ceasurile. Frica de timp e frica de moarte, zice Dora. Doar că frica de moarte presupune și curiozitatea, mai e sau nu ceva, după? Te mai poți naște o dată? Să mai fie vreo șansă?

Închise robinetul, se înfăşură în prosop, alergă la telefon, formă numărul, îşi trecu mâna prin păr, tuşi, aşteptă, puse receptorul la loc în furcă, sfărâmă în pumn un pix. Poate că răspunsul e mai simplu și mai aproape decât și-a imaginat. Chipul Dorei îi apăru în oglinda din baie. Mâinile ei, ca nişte hărţi mici, străbătute de vinişoare albastre, râuri ramificate în căldura din palme i se aşezară pe frunte. Ochii îi căutară pe ai lui ca o pasăre rănită care cerea adăpost. Își scutură apoi părul cu un gest atât de firesc, încât îi fu frică, îşi trecu mâna peste ochi, se pipăi, se suspectă de vis. Poate era chiar delir. I se întâmpla în ultima vreme s-o vadă pe stradă în diverse femei. O simţea peste tot.

Se îmbrăcă în febră. Îşi căută cheile, erau în buzunar. Trase uşa cu zgomot, coborî scările, tropăind ca un actor care se ştie urmărit de aparatul de filmat. În faţa blocului, Marta. Venise totuşi. De ce să nu-i facă o surpriză?!

În cele câteva secunde câte i-au trebuit braţului său întins să îl atingă pe al Martei, derulă în minte scenarii, toate cu rezolvări neinspirate: el trecând în fugă pe lângă Marta, fără explicaţii, fără să întoarcă privirea; el luând-o pe Marta de mână, urcând scările, pentru prima oară nervos, împingând-o în cameră, lăsând cuvintele să producă ruptura; el în pat, lângă Marta, făcând dragoste în faţa perdelei cu dungi; el în pat şi, între trupurile lor, umbra somnoroasă a Dorei șoptind: „Îndrăgostiții dorm îmbrățișați. Dacă nu ne putem naște împreună, măcar să murim ținându-ne de mână.“

„Pleci?“ îl întrebă Marta.

„N-am chef de vizite.“

„Am vrut să-ţi fac o surpriză. Aş fi stat cuminte, ţi-aş fi gătit poate ceva.“

„Nu-mi place mâncarea gătită.“

„Şi totuşi pleci? Nu vrei să renunţi, să ne-ntoarcem la tine?“

„Nu pot.“

„Eşti aşteptat undeva?“

„Nu, dar am să dau buzna.“

„Seamănă atât de puţin cu modul tău de a comunica…“

„Da.“

„Mă minţi, nu-i aşa?“

„Da. Cred că da.“

„Te-ai plictisit să mă tot menajezi.“

„Simt că nu mai am timp.“

„Tot femeia aceea?“

De aici decorul începu să existe. Câţiva copii se strânseseră în jurul lor mimând indiferenţa, dar furându-le cuvintele. O femeie scutura la nesfârşit cârpa de praf de la un balcon identic cu toate balcoanele oraşului. O pensionară îşi hrănea pisica la fereastră. Mâna lui se încleştă pe braţul Martei.

„Ţi-am spus că trebuie să plec. Acum. Şi de data asta nu mai căuta motivaţii ca să mă ierţi. Plec definitiv. Încearcă să înţelegi. Nu mai am timp.“

„Teatralizezi?“

„Chiar nu pricepi nimic?“

„Sunt obişnuită cu episodicele tale escapade.“

„Marta, acum e vorba despre altceva.“

„Mereu e vorba despre altceva. Ţi se pare că te descoperi. Primul impuls, goana, criza de identitate, ştiu. E vorba despre femeia aceea?“

Avu o mişcare forţată. Îi strânse braţul cu un gest necontrolat, plecă apoi cu paşi mari, pentru a nu ajunge la ură. Marta se luă după el. Erau când tragici, când groteşti.

„În tot cazul suntem ridicoli priviţi de sus“, îi spuse el fără să se-ntoarcă, se uita înainte.

„Nu am de gând să mă ţin după tine. Vreau doar să-ţi spun că ideea asta cu nenaşterea, cu pierderea identităţii, a entităţii şi a mai ştiu eu ce, mi se pare catastrofal de proastă. “

„Am mai auzit asta.“

Coti în bulevard urmat de Marta care aproape ţipa, aproape alerga pentru a fi lângă el, pentru a fi luată în seamă.

Se opri. O privi şi nu mai simțea nimic. Îl incomoda şi atâta tot. Marta simţi. Disperarea îi desfigură jumătate din chip.

Îşi trecu mâinile peste trup: uimirea, forma, revelaţia, nebunia, toate. Dacă s-ar fi înţepat acum ar fi ţâşnit viaţă din fiecare ţesut, din încheieturi, din ligamente şi muşchi.

„Nu, Marta, ai intuit bine. Nu pot să mă mai prefac. Iartă-mă. Ştiu că te-am dezamăgit mereu. Iar acum am să te şi părăsesc. Vezi, pot chiar să te privesc în ochi şi asta e groaznic. N-aş fi vrut să se termine aşa. Dar nu mai am timp. E ca şi cum aş avea un glonţ rece în spate. Par eu un cerb hăituit, dar goana a căpătat un sens, a devenit dintr-o dată frumoasă… “

„Patetic.“

Se năpustiră maşini în intersecţii, se schimbară semafoare, ţigăncile vindeau flori la o tarabă chiar lângă ei, copiii ţipau, se intra, se ieşea din magazine, se transpira în spatele zidurilor, era miros de asfalt încins, de hârtie arsă, de câine ud, la o terasă se bea, se fuma, se trăia automat, prin aer zburau păpădii sufocante, se citeau cărţi şi se târa lumea mai departe. Curând, el vorbi unei forme care-şi pierduse şi cealaltă jumătate de chip. Zgomot, mult zgomot, o zi obişnuită în pântecele oraşului.

„Nu o cunoşti pe femeia de care vorbeşti, n-ai cum s-o înţelegi, dar te temi instinctiv de ea, este femeia mea. Există pentru mine. Nici ea nu s-a născut încă. Aşa că eu trebuie să o ajut să se nască, şi apoi… apoi nu ştiu… Dar mă îngrozeşte ideea că ea s-ar putea să rămână pentru totdeauna nenăscută în lumea asta, aici. Are nevoie de mine chiar dacă n-are curajul să recunoască. Şi cum noi, cu fiecare clipă, alunecăm spre moarte… Încearcă să înţelegi. Naşterea capătă sens, se produce firesc, prin iubire… Înţelegi?“

„Ai dreptate, suntem ridicoli priviţi de sus.“

Întinse mâna după braţul Martei, dar nu ajunse să-l atingă. Marta dispăru pe o stradă cu oameni forfotind a grabă şi a neputinţă. Strânse pumnii. Şi avu senzaţia că abia acum trântea uşa apartamentului, lăsa cheile să îi alunece în buzunar, cobora scările. În faţa blocului, pe scări, Dora. Închise ochii. Visul, nebunia, toate. În faţa blocului, Dora îl aștepta pe ultima treaptă.

Episodul 1: Uneori, viaţa era frumoasă

Episodul 2: Miracolul putea să apară oricând

Episodul 3: Odată cu prima noapte de singurătate

Episodul 4: Între permis şi imposibil

Episodul 5: Când o să ne despărțim?

Episodul 6: Timpul curgea leneș, în vacanța de vară

Episodul 7: Mai bătrână decât timpul

Episodul 8: Timpul – o maşină infernală

Episodul 9: Mereu, neîmplinirea

Episodul 10: Căderea în iubire putea fi un accident prea mare

Episodul 11: Totul se suportă mai bine în doi?

Episodul 12: Într-un trup străin

Episodul 13: Ar fi putut fi romantic, dar era doar trist

Episodul 14: Acum există doar ea

Episodul 15: O viaţă mai puţin

Episodul 16: Nocturne

Episodul 17: Ar fi putut fi totuși bine

Episodul 18: Teama. Liniștea de după.

Episodul 19: Ploua cum numai toamna ştie să plouă

Episodul 20: Parfumul subtil al singurătății

Episodul 21: Duminica – o singurătate la pătrat

Episodul 22: Ezitări

Episodul 23: Unii mor în somn

Episodul 24: Poate că sufletul are o singură vârstă toată viața

Episodul 25: Înstrăinare și teamă

Episodul 26: O liniște prevestitoare

Episodul 27: Unii pleacă pentru totdeauna, nu mai revin niciodată

Episodul 28: Nu suntem noi triunghiul biblic, Eva, Adam, și șarpele?

Episodul 29: Cuvintele, arme mincinoase

Episodul 30: Arma așteptării

Episodul 31: Totul e o plictiseală

Episodul 32: Ca brațele unei amfore regăsite în mare

Episodul 33: Obsesie

Episodul 34: Dragostea solidarizează

Episodul 35: În oglindă

Episodul 36: Iubindu-l cu încăpăţânare

Episodul 37: Poate era doar tristeţea ce urmează iubirii

Episodul 38: Nu se mai iubește frumos

Episodul 39: Nu se gândea la nimic, doar mergea

Episodul 40: Protejat de zâmbetul ei

(sursa foto: publika.md)