CENACLU

Când lumea era cât ochii tatălui și ai mamei,  ai celor din bătaia privirii, o căutam în aventurile lui Aliodor, visând la fericirea planetei. Dumnezeu este, nu ursitoarele au venit la capul patului  să îmi hărăzească plaja de evenimente prin care îmi afund tălpile goale. Fericirea încape în prezența nestrămutată a iubirii. Am trecut de […]

Vin ploile de toamnă peste mine mă duc cu ele spre neant, destin să împlinească vin ploile și-au mai rămas doar crizanteme fine ca iarna s-o întâmpine în poartă. Îmi spui să stau aici, măcar o clipă-n loc, să ascultăm cântecul ploii, murmurândă, vrei să citim povești din pagini levantine cu negustori ce au găsit […]

Apus cu nisip răscolit de morgane bătrân felinar încolţit pe-un carâmb de pustiu semne de scirb zgârie vălul de smarald cu iubiri decedate urnele sunt urme de copite cenuşă ce ucide lumina cai pustiiţi adorm printre cioburi albastre plaja se prăvăleşte peste oglinda tăcută curg cioburi de ochi adumbriţi peste umerii mei alunecă noaptea fete […]

 – Te cheamă Doamna Învățătoare! Auzi ori ți-ai pus urechile-n buzunar? – Ce vrea că nu mi-am terminat încă treaba și iar strigă maică-mea la mine!? – Că ai și tu o viteză – rachetă nu glumă! – Una, să știi că mă supăr! – Mare brânză: un cioban mai puțin la apel! – Hai […]

Băiatul cu inimă de piatră şi ochi de cicoare M-aşteptase trei vieți să înălțăm zmee; Mă iubea! Mă iubea? -‘Neața, Soare! Şi dimineața, în sfârşit, păşise liberă Din cea mai pustie închisoare Cu trepte din mozaicuri de Ravenna Şi lacăte scandinave. Mă iubea! -‘Neața, Soare! Băiatul cu inimă de piatră , Căutând câmpuri de maci […]

m-ai iubi mai mult de-ai ști cum mă inundă în fiecare clipă toată frumusețea nevăzută a trupului meu imaginar, de dincolo de ochii ce nu-l văd, de dincolo de mâinile ce nu-l simt… de dincolo de agonia neînchipuită a sufletului cu care-ți stau înainte candid, aproape zâmbind…  

Cât stai învelit în iluzia dimineții de toamnă, Îngerii examinează manuscrise într-o oglindă aburită. Arcada norului care a adunat atâta ploaie Șterge puful,să crească aripile îngerilor. Rostuit e să se mai citească poeme în cer, Rostuit să te mai  cer anotimpurilor și dimineții de toamnă. Atât cât vei sta învelit în iluzii colorate Eu îți […]

Șira spinării e pe cale de dispariție: a fost înlocuită cu materiale flexibile. Manevrabilitate totală a caracterului. Plecăciunea ca simbol al supraviețuirii. Ochiul interior a fost scos definitiv din arsenalul sufletesc și exilat dincolo de speranță. Chiar și sufletul, așa eteric cum e, a fost scos la mezat și tranzacționat la bursă. Rațiunea, diamantul neprețuit […]

Aceleași negre ace pe rug cresc ascuțite Și alte ape scurg mai tulburi tot tumultul Iar luna de pe crug ascultă nopți șoptite Cochilii în adâncuri rotesc… și eram altul. Peste câmpie umbre, peste păduri sfială În negre timpuri vânt să tulbure vestmântul Frunzei căzute-n roșu cu zimți de îndoială Un ochi atent și ager […]

Azi poezia-i mai ridată, ca și cuvintele, au colțurile îndoite și eu cu șanțurile tristeții pe frunte, cu buzele uscate, nevorbite, mă ascund din anotimp în anotimp. La capăt de drum nici flori nici țărână, doar o lumină mare mă absoarbe în albastru până când fiecare celulă rodește iarăși iubire. Două sărutări s-ar certa pentru […]