Iulia DragomirIulia Dragomir
14.11.2021

Fascinație

Când lumea era cât ochii tatălui și ai mamei, 

ai celor din bătaia privirii,

o căutam în aventurile lui Aliodor,

visând la fericirea planetei.

Dumnezeu este,

nu ursitoarele au venit la capul patului 

să îmi hărăzească plaja de evenimente prin care îmi afund tălpile goale.

Fericirea încape în prezența nestrămutată a iubirii.

Am trecut de coloanele magilor.

Am devenit povestea califului îndrăgostit de viață, 

suit la etajul 4 al inimii.

M-am născut în a patra zi a darului anilor,

cu patru anotimpuri în trupul sentimentelor.

Pe patru picioare, stă jilțul

în care te-am așezat, suflete, în cruce,

să nu te clatine vântul de seară, 

să privești cu voioșie poezia fără sfârșit a miruitelor trepte.

Am fost purtată prin spații timpuite de nuanțe, 

am ars în focul coacerii altarului,

am contemplat măreția cuprinderii,

dar nimic nu mi-a părut mai frumos

decât să privesc chipul iubirii unificat în carne.