CENACLU

La început a luat cuvântul A privit pagina albă a vieții și s-a luminat Da! A strigat În straturi groase a semănat   Logosul i-a ademenit (Oamenilor li se hărăzise a cuvânta Vorbele lor ardeau Șoaptele se prefăceau în șabloane Pe care le numeau indicatoare Pentru direcțiile spre care mergeau Pe străzile vieții presărau lozinci) […]

Plagiez adesea surâs de Mona Lisa, Cu lacrima de ieri îmi vine a mă-mpăca Orice zbor cu-n extaz, pun pariu l-aș eclipsa, De-n treacăt cerul pentru mine tu l-ai dezbrăca.   Împrumut o moleculă de speranță dintr-o stea, Să o înjectez în venele zilei de mâine… Mă voi vindeca de tine tot recintindu-ți povestea? Din […]

cobori în palma mea, noapte cu porţile deschise! tu mă ascunde-n şoapta ta apoi mă pune-n marginile-nchise     ale întunericului.   străluce târziu lumina ta, nocturn ceasornic fără rotund. cum înţelegi dimensiunea mea şi cum pluteşti în somn profund!     îmi este bine să respir sub steaua ta! întins lugubru şi negru de-nţeles.. […]

Iubito-mbogăţeşte-ţi cântărețul, Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, Şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul, Dumbrava, cerbii, trestia şi veacul. Cum stăm în faţa toamnei, muţi, Sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând. Solar e tâlcul ce tu ştii oricând Atâtor lucruri să-mprumuţi.   O, lumea nu-i o amăgire, Ne este un senin veşmânt. Că […]

De când mâna ta nu a mai trecut prin mâna mea corpul meu nu mai poate fi domesticit Și toți aburii care-mi ieșeu din piept când te strângeam în brațe s-au făcut gheață Am două umbre, una a mea, alta a ta, dimineața se rostogolesc pe pereți Într-o liniște ca un somn de copil, moartea […]

Simt uneori cum aripi cresc în trupu-mi; Cum cresc pe dinăuntru, purtându-mă spre soare… Mă urmăresc din umbră perechi de ochi ce, lacomi, Ar vrea că zborul lin să fie frânt de-o floare.   Simt uneori cum cade, peste cupola zilei Tăcerea, în cascade, ducând cu ea cuvântul… Cuvântul, mistuit de jarul ce arde-n spuza […]

Ştiu că nu te-am rugat niciodată frumos şoptit a fost gândul lumina pe dos steaua în ritm de blues steagul inimii stors silaba proscrisă avatarul fricos scrie foia cu visul lumânare şi rost. Sursa foto: psihologbuzau.ro

Ningea, cândva, cu zăpezi verzi, strângând pădurea-n scrin de-amiezi, eu, fir de floare-ntr-un ulcior, tu, doar stropindu-mă ușor, pășuni coseai boțind cărări, cu tălpi din veșnicii de zări, strângeai în ace de arici, ninsori verzui de licurici.   Ningea frumos, ningea tăcut, prin gerul unui azimut, eu, înroșindu-mă ușor, tu, doar strângând din maci, un […]

Acestor săbii mute, răsucindu-se în carnea timpului nostru Le-am ascuțit tăișul în podul palmelor lunii Și le-am auzit cum pătrundeau în grinda  cerului. Ele mi-au frânt zborul uneori când te cuprindeam în gânduri Încrezătoare că-s doar eu în lumea ta. Ele mi-au despicat firul în patru, înainte sau după tine Și tot lor le datorez […]

Aliteraţie, te uiţi la noi fatidic şi guşti creanga albastră, piroclastitele frunţii înalte din era buiastră… Nu fi descumpănită, codobatura e monogamă. Ipsosul gloriei te-nhamă, luna n-are zor-nevoie de reclamă !   Te împresoară — virgină — creativitatea noastră… Decât o laudă şoptită, mai bine-mi cumpăr altă glastră ! Sufletul se-mbracă pur în sigilii cu […]