Aceste săbii mute

Acestor săbii mute, răsucindu-se în carnea timpului nostru

Le-am ascuțit tăișul în podul palmelor lunii

Și le-am auzit cum pătrundeau în grinda  cerului.

Ele mi-au frânt zborul uneori când te cuprindeam în gânduri

Încrezătoare că-s doar eu în lumea ta.

Ele mi-au despicat firul în patru, înainte sau după tine

Și tot lor le datorez aceste răni de pe retină și trup.

Aceste săbii mute știu că nu mai este timp poate pentru iubire

Dar este întotdeauna timp pentru cântecul păsării spin

Pentru “de ce” și “ce-ar fi fost daca”…

Pentru a răvași cetățile de flori de “nu mă uita”,

Ridicate de noi, cândva, sub ore învelite în  tulburătoare dorință.

Cu cât pășesc mai adânc în hățișul din mine,

Cu atât îmi doresc să nu mai vii niciodată înapoi.

Și-acestor săbii mute, răsucindu-se în sângele cald al iertării

Să nu le las loc să lovească din nou în anii mei,

În ferestrele sufletului meu,

În notele cântecului acesta neînceput,

În mine.

Sursa foto: drumuricatretine.files.wordpress.com