Isabela Branescu 
La început a luat cuvântul
A privit pagina albă a vieții și s-a luminat
Da! A strigat
În straturi groase a semănat
Logosul i-a ademenit
(Oamenilor li se hărăzise a cuvânta
Vorbele lor ardeau
Șoaptele se prefăceau în șabloane
Pe care le numeau indicatoare
Pentru direcțiile spre care mergeau
Pe străzile vieții presărau lozinci)
Avea nevoie de bucuria pierdută
Și a așezat întunericul la început
(Ca într-un joc din care lipsește ceva
În deversare de griuri bucuria se ascundea)
A așezat atunci iubirea la început de-nceput
A îmbrăcat-o în veșminte
De șoapte fierbinți
De atunci scrie pe treptele vieților noastre
Cu dorința de-a fi
Sursa foto: desprerealitate.ro
