Gabriela Pachia

  Ce caută prin mareele viselor mele aceşti oameni de carton cu cizme de cauciuc?   Cine demontează fără preaviz balustradele de jugastru dintre infinituri, dintre mori, dintre [...]

Mai caut ciocârlii peste răzoarele patriei şi-o turlă isteaţă să veghez savoarea pajiştei… Înfiorările plopilor să-mi treacă de subsuori, paludismele criblurilor, etichetelor, să se vâre-n [...]

O, Doamne, de câtă vreme mi-am exersat simţul mirosului! Ca orice degustător profesionist, am început uitându-mă în ochii câinelui, în oglinda fluviului carpatin, care mă învăţa o altă tablă a [...]

– Ferigile râd lângă rugul de mure. E mai cald în cetatea de pădure. – De unde ştii? – Le văd eu fericite, Nicicând învrăjbite. Speranţa-i în spori Roind ziduri de zori. – Murele râd lângă firul [...]

― Ce-ai făcut în ultimii optzeci şi patru de ani ? ― Mi-am căutat trifoiul printre popoare, patrii, alfabete, contabili-şefi cu ochelari prinşi cu sârmă, vagoane de tren care opresc în gări de [...]

Spui că n-ai dansat niciodată cu o lebădă… Epoca de aur a deghizat balerinele operei regale în raţe sălbatice… Fetele urâţele scriu tratate filosofice din călimări de [...]

Mâncăm acest morman de macrouri — torpile în sos tomat picant autohton —, tacticos întrebându-ne de ce oamenii îşi ruinează viaţa cu atâta insistenţă, de ce rudele ne uită când încetăm să le fim [...]

Atoateîmpărţitorule, flămânzi mai sunt oamenii veacului! Au mâncat — vertebră cu vertebră — coloana infinirii, cu tot cu pietriş de Jiu, statuetele de Cucuteni, cu străchini şi romburi, cu [...]

Nu mai încingem chefuri — organigrama ţesălată nu mai permite dezlânări, destrăbălări, desinenţe, desţeleniri… Strămoşii ne apostrofează — semn că n-am fost înţelepţi — , îşi întorc [...]

Dinţate acoperişuri ţintesc prăzile celeste, loc pentru palat de cleştar nu mai este, hornuri ultrapolemice sfâşie sere de raiuri în tieffel, lâncede adunări admiră rozaliu Arnold Ziffel… [...]