CENACLU

            Cum se măsoară infernul – dintr-un cap la celălalt?   Cine-mi va spune ce este infernul și cum s-a petrecut prin El!?   Cândva (demult, poate) eu coborâi în infern, dar nu cu trupul, ci cu mintea-mi.   Sufletul s-a făcut imediat dispărut – când a aflat c-acolo îl voi duce.   Da, […]

Septembrie, pământul în travaliu naște roade, Când ploaia în șiraguri se desprinde și- apoi cade, În cutele durerii din care viața smulge, Poame și daruri pentru nopțile prelunge   Ce-or fi ca să mai vină, așa ca- ntotdeauna, Când soarele îndrăgostit, predat, lasă doar luna, Singură să lumineze peste tot albastrul Zilelor care dispar pe […]

Îngerul chemat anume, stă așezat pe un prag de lume cerne un vis, alungă un vis, începe să ningă a pustiu, nisipul, ce coamă de leu înfometat, Doamne, lumea nu mai stă pe roțile sale a sărit de pe șine, iubirea-i din ce în ce mai distilată îndoită cu apă chioară, oricum nu ajunge fiecăruia […]

Ador binecuvântarea fiecărei dimineți dulce mângâiere a îngerilor treziți din somn. Fila de cec în alb trimisă din Ceruri pentru a o cheltui cu sensul minimei împliniri. Șansa efemerității de a împrăștia norii amenințători ai destinului de pe bolta intangibilă a infinitului. Suava boare însuflețitoare a speranței indusă miraculos în secretul profunzimilor celulare. Mă scald […]

Şcoala trebuie să urce şcoala nu-i cenuşăreasă odihnească-se pe cruce doar cine nu stă acasă Şcoala nu-i cenuşăreasă să dea doar cu mătura ea este cea mai aleasă să ne poată antrena Să dăm noi cu mătura odihnească-se pe cruce cei ce nu ştiu măsura şcoala trebuie să(-i) urce Şcoala nu-i cenuşăreasă să vă-mpingă de […]

Pe la noi femeile învață devreme să-și ascundă durerile. Dimineața pun broboada cu flori și strâng cu putere nodul șorțului, în care adună neputințele voastre, greșelile copiilor, lipsurile și toate stricăciunile de prin ogradă. Mai dau cu mătura un gând trist, udă cu aghiazmă pragul pe care-l treci și uneori îl uiți, aprind candela să […]

am mângâiat zilele și nopțile cu gândurile pășind printre faldurile sufletului căutam adevărul în lumina cerului mă ardea ceara ce se scurgea pe pereți când voi pleca voi așeza pe masa vieții ultimul poem al unui poet ce a iubit femeia noaptea voi recunoaște pașii tăi în Calea Lactee  

cu autobuzul 300. aşa spate în spate cu ceilalţi călători. fiecare cu destinaţia proprie. nu am pomenit aşa ca aici. spate în spate ne ducem fiecare spre destinaţia separată.   în autobuzul 300 mai sunt intersecţii mai sunt hârtoape. şoferul ne ocoleşte cu grijă. din cabina lui cu geamuri fumurii. aşa zice el .   […]

Mi se pare inutil să îți spun, iubitul meu, într-o noapte mai adâncă decât cerul, că triunghiul pe care îl desenezi în fața mea este un spațiu închis, în care lupta nu poate avea loc. o străină îți înlocuiește cuvintele. o străină cântă pentru ea însăși. o străină își aruncă puterea dincolo de libertate. tocmai […]

― Nimic nu-i al tău! rosti, primordială, cupa de tristeţe. Nimic, nimic din asimetriile limanurilor nu-i al meu, nici timpul răsunător, nici spaţiul crestat, nici misterele cu care îmi pigmentez pulsul, nici albastrul care îmi priveşte identitatea din vârful copacului, nici răsăritul de cuiburi, nici fragii ce s-au împăcat cu cercurile de foc, nici arcurile […]