Luminița MănescuLuminița Mănescu
10.12.2017

Recitiri: 27.11. – 03.12.2017

Luni 27.11.2017

În ce constă esența școlii?

Comunicarea – primul lucru care se învață în școală. Cum să reformeze școala un ministru semianalfabet? O întrebare la care răspunde Nicolae Manolescu.

România, haitoşa mea

Patriotismul – ca spaimă de-a ieşi din ţară! Despre… acăsire sau bucuria de-a fi „acasă” – scrie Ana Barton la rubrica Picătura de luni.

Vis fără lacrimă

De cele mai multe ori nu credem în lacrimi, dar ne… hrănim cu ele – aflăm din poemul lui Ion Țoanță.

Cheating on Our Partners

O reconciliere pe cale de a fi distrusă! Personajele Claudiei Moscovici își continuă viața între altercații și… vocea rațiunii.

Le combat des langues (XIIIe – XVIe siècle)

Un dialog real, de… patru secole. Eduard Florin Tudor prezintă Le choix du vulgaire. Espagne, France, Italie (XIIIe-XVIe siècle) de Marie-Christine Gomez-Géraud.

Oameni pe lângă care am trecut – 104

O după-amiază… „compactă” și senzațională văzută alb-negru, la Costinești, de Dinu Lazăr.

Marți 28.11.2017

MEMENTO MORI [GRECIA ANTICĂ]

Orfeu – schimbă registrul stilistic! Alex. Ștefănescu comentează poemul eminescian concluzionând că nimeni n-a mai adus un asemenea omagiu artei, puterii ei de atracție.

înainte să mă uiți, înainte de să mor

Avem nevoie să fim ținuți de mână până vom pricepe atingerea. Călin Neacșu „pictează”… viitoruri naive.

În stil românesc

„Mămăliga explodează”? Alexandra Ungureanu scrie despre plasarea unui „pumn în gură” care ar trebui să tempereze elanul civic!

Autoritățile române îi interzic din nou regelui Mihai să vină în țară

Evenimentele lunii august din 1994 notate și comentate de Domnița Ștefănescu.

Miercuri 29.11.2017

Speri tu

Daniel Cristea-Enache ne convinge că originalitatea, când e, se observă prin lectură și documentare, în perspectivă istorică; și se decelează prin comparări relevante.

O nouă generație afectivă

Vina bisericii în peisajul afectivității! Flaviu George Predescu este de părere că lipsa de credință nu este efectul unui act deliberat al generației din care facem parte, ci este efectul confuziei că… lipsa necazului sau prezența lui înseamnă îndepărtare de Dumnezeu.

Muzică de cameră și manele

Alex. Ștefănescu continuă spectacolul… literelor „Ț” și „U” în dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi.

Odă singurătății

Singurătatea – o boală, un flagel, un handicap, un statut păcătos? Răspunsurile – la rubrica Răutăți de muiere semnată de Lorena Lupu.

Prefăcătorii

Din textul lui Stelian Țurlea aflăm de ce când e vipie afară, un ceai din toate plantele existente în casă – nu ajută.

Joi 30.11.2017

Ușa zidită

Pădurea, banca şi masa de lemn din poiană sau ce nu se poate vedea decât dintr-o anume cameră. Nicolae Manolescu pare copleșit de revelația… ultimei uşi care – odată zidită – „făcea” casa să se închidă în ea însăşi.

Mitul eternei stoarceri

Un rudiment demonstrativ! Florin Toma scrie despre un fel de service existenţial al sinelui făcut zdrenţe…

A fost odată ca niciodată…

Sihastrul şi Pustnicul au înțeles că nu deveniseră nici mai învăţaţi, nici mai dezvăţaţi, nici mai buni, nici mai răi, nici mai fericiţi, nici mai nefericiţi. Leonard Oprea re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.

Nenorocitele oscioare ale gândurilor noastre

Când ai un… craniu adevărat, ai mulți prieteni. Adrian Sângeorzan explică de ce arăta ca un biet Hamlet care se întreba dacă merită a fi sau a nu fi chinuit în felul ăsta pentru a ajunge doctor.

Două bucurii deodată

Ce se întâmplă când Curtea Constituțională dă undă verde parlamentarilor moldoveni să introducă în constituție „glotonimul” limba română – aflăm din textul lui Dumitru Crudu.

Cronicile de la Snagov

În cadrul rubricii Cartea săptămânii, Literatura de azi ne propune spre lectură „Cronicile…” lui Dan Cristea.

Vineri 01.12.2017

Tiraj epuizat în trei ore

În emisiunea Teodorei Stanciu, Daniel Cristea-Enache vorbește despre generozitatea intelectuală a lui Nicolae Manolescu.

Un rege ușor trist

Un altfel de iubire: a regelui de tinichea. Dorul tinereții, ochiul neplâns și… rana vremii – totul în Oglinzile Cameliei Radulian.

O întâmplare dintr-o seară de toamnă

În jurul unui pahar de whisky. Gabriel Chifu aduce în prim-plan insul din umbră (cu aripi prea lungi!) care golește pahare, schimbă clădirile între ele sau le împinge în afara cadrului pentru a ne readuce pe calea cea bună.

Generația ´80, dincoace și dincolo de Prut

Un anume tip de imaginar: ruperea sârmei ghimpate, sincronizare, europenizare. Adrian G. Romila prezintă o carte substanțială: Romanul generației ‘80 de Maria Șleahtițchi.

Lumina

O conspirație universală împotriva evidenței! Dana Heuberger „definește” astăzi, la ceas aniversar, Patria – ca… locul acela obligatoriu de iubit.

Crapă, bestie! Sau nu.

Marote ale piramidalului estet. Se pare că personajul lui Horia Gârbea are calităţi actoriceşti mai vizibile în particular decât pe scenă unde avea trac, şuierând neconcludent…

Sâmbătă 02.12.2017

O amintire „tăioasă”

Uneori te poți simți foarte stingherit. În această După amiază de sâmbătă Valeriu Cristea „mărturisește” de ce – adult fiind – nu suporta ca, în prezența sa, cineva să spună lucruri neplăcute altcuiva.

STELA, o grădină de om

Un stil inimitabil, inconfundabil și un nume devenit brand. Cristina Chirvasie omagiază o… stea care a colorat și scena și frame-urile cinematografice.

Metafora imposibilului

De multe ori formulele finale ale basmelor sunt neașteptat de originale, cu un aport individual evident și un înalt grad de expresivitate, dar în ele se regăsește totuși sensul formulelor tradiționale – scrie folcloristul Nicolae Roșianu.

Ar fi putut fi romantic, dar era doar trist

Bărbaţii – nişte rotiţe primitive? Între ginecolog, avocat, geolog și refegist – eroina lui Carmen Firan crede că trebuie să aştepte bărbatul care să o merite.

Întotdeauna la Palat se întâmplă ceva!

Să se revină asupra deciziilor de restricționare a accesului spre MNAC! Petre Tănăsoaica transformă o plimbare de toamnă la Mogoșoaia într-un exercițiu de recuperare a încrederii în artă.

Duminică 03.12.2017

Românii subt Mihai-Voievod Viteazul: Unitatea Națională

Despre… o țară mândră și binecuvântată între toate țările semănate de Domnul pre pământ… Fragmentul din scrierea lui Nicolae Bălcescu a fost ales și redactat de Ramona Müller.

Cea mai frumoasă melodie de pe micul ecran

Bucuria evadării din cotidianul gri! Gabriela Pop ne propune un Moment muzical de Niculae Kirculescu.

De la Swift la Coetzee

Un ghid excelent de lectură. Daniel Cristea-Enache recomandă volumul Călătorii în bibliotecă de Rodica Grigore.

Rețelele sociale la ora examenului

Rezultate incerte. Dan Romașcanu crede că Facebook, Google și Twitter vor adopta măsuri care să decanteze comunicația considerată pozitivă sau neutră de cea nocivă.

Recitiri: 20–26.11.2017

Luminița Mănescu aduce laolaltă cele mai interesante titluri din domeniul literaturii, criticii, ştiinţei, educaţiei sau economiei, toate reunite în revista Literatura de azi.

(sursa foto: ccpl.org)