Adriana Ungureanu 
Antreprenoriatul social reprezintă o activitate desfășurată de o persoană fizică, asociație, persoană juridică (națională sau multinațională), cu scopul de a mobiliza resurse personale sau atrase și a obține rezultate cu implicații sociale. Dacă în activitatea de antreprenoriat resursele se mobilizează cu scopul de a obține profit, în forma sa socială, profitul poate fi (uneori) pecuniar, dar de cele mai multe ori urmărește strict rezolvarea unor probleme stringente sociale (exemple: șomaj, dezvoltare rurală, sănătate – bolnavi de cancer, dizabilități, SIDA etc – copii orfani sau aflați în plasament, bătrâni etc) sau promovarea unor valori de importanță națională (exemplu: cultură). Modul și domeniile în care se manifestă acest antreprenoriat social depinde mult de creativitatea celor implicați, dar din punct de vedere legislativ, există reglementări specifice, care se cer studiate în prealabil de oricine se arată interesat.
Săptămâna trecută am constatat pe Internet reacții revoltătoare legate de măsura guvernului de a solicita ONG-urilor lista tuturor celor care le sponsorizează. Dacă intenția guvernanților ar avea o motivație etică, această măsură ar face multă lumină în lumea antreprenoriatului social, în sensul că ar fi un bun prilej de a se elimina suspiciunile conform cărora ONG-urile ”reacționare”, anti-guvern, ar fi sponsorizate de către celebrul miliardar Soros. Cum în ultimul an, guvernul și instituțiile ancorate în propria rețea, prin oamenii care îi reprezintă, rareori au dovedit moralitate, este aproape sigur ca măsura să aibă un caracter populist sau, și mai grav, să mascheze o acțiune concertată cu final anticipat, adică să se caute ”adevărul” până se va da de el, într-un fel sau altul.
Din păcate, tind să-i dau dreptate până la un punct domnului Vasilescu de la BNR, când a afirmat că în situația pe care o trăim ”cărțile de economie sunt cele care se răzbună”, întrucât știința economică începe să fie aplicată trunchiat, ca și cum, după fiecare capitol învățat, se execută o perioadă de practică. Acum guvernul învață lecția ”Veniturile ONG-urilor” și se străduiește s-o aprofundeze, controlându-le și limitându-se strict la aceasta, fără a ține cont de restul capitolelor din carte.
În mod normal, pentru a avea o imagine corectă asupra activității unui ONG, se analizează nu doar câți bani primește, ci și cât produce efectiv, dar este la fel de important, cum cheltuiește acești bani, ce proiecte are în derulare, cum și-a organizat bugetul și cât de mult îl respectă, dacă și-a îndeplinit cu succes obiectivele, asta pentru a înțelege cât este imagine în tot ceea ce face și cât este treabă serioasă.
Să fiu sinceră, în calitatea mea de bun observator, pe mine nu modul în care unele ONG-uri primesc bani mă preocupă, pentru că de cele mai multe ori modul de colectare este public, aproape transparent, dovedit prin acte justificative, prin evenimente caritabile care urmăresc scopuri nobile, speculând latura emoțională a oamenilor. Iar cei cu suflet, bani, conștiință sau ardoare de imagine publică devin generoși în astfel de momente. Odată încheiate asemenea acțiuni, toți se așteaptă ca antreprenorul social (care și-a asumat colectarea de bani) să se mobilizeze și să purceadă la treaba pentru care s-a angajat în mod public.
Din nefericire, există situații în care cărțile de economie nu mai fac față, pentru că toată știința devine limitată în condiții de creativitate umană, iar comportamentul ulterior al antreprenorului social se poate urmări pe … Facebook, rețeaua socială atât de adulată de unii, contestată de alții, important este că devine arena unde se conturează concluzia de ansamblu ce-l trădează poate mai mult decât orice bilanț economic. Pentru că există așa-ziși antreprenori sociali, reprezentanți ai unor ONG-uri, care rulează proiecte finanțate puternic de oameni onești (sau nu), în numele unei cauze umanitare, își fac un mare bine: după fiecare colectare de bani, urmează vacanțe în zone exotice, în locuri de pe Pământ aproape uitate de pe vremea când le învățam la geografie.
Ceea ce scriu aici nu este un fenomen generalizat, cunosc multe ONG-uri sărace, extrem de corecte. Am vrut doar să aduc un exemplu care nu are legătură cu Soros, dar care există și nu este observat.
Tind să cred că principalul motiv al ”marcării” fiecărui leu care ajunge în posesia unui ONG este de a descuraja comportamentul civic al sponsorilor, oameni de bună credință, ce vor putea fi urmăriți toată viața dacă ONG-ul a desfășurat activități care au deranjat factorii guvernamentali. Această măsură poate fi asemuită cu plasarea unui ”pumn în gură” care să tempereze elanul civic. Desigur, societatea civilă românească este la început de drum și gesturi de acest fel îi pot limita pentru un timp dezvoltarea. Doar acumularea unor frustrări majore va putea face să nu mai conteze nicio listă de sponsori, care ajunge pe masa autorităților guvernamentale. Atunci se va putea spune că ”mămăliga explodează”. Vom fi văduviți de manifestarea antreprenoriatului social în ipostazele sale pozitive și nu vom mai avea mecanisme fine de reacție la greșelile guvernamentale, în schimb, cei cu acoperire politică (cum este cazul povestit mai sus) se vor manifesta în toată plenitudinea lor.
