CENACLU

Semănăm vânt şi culegem furtună. Ne-oglindim zâmbetul hâd în cioburi de lună,   Scuipăm pe-oseminte gumă de mestecat, Ne pierdem în sufixe greu de-analizat.   Cu-o consoană smulgem aripi de elice-n visare, Petale fără de care polenul din noi moare.   Leoaica-i îmbrăcată în ochi de sânge, În fanta ei zăpada deşertului plânge.   Murim […]

Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară, vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor. Parca văd cum plecai pe nisip – strigau, strigau și piereau în septembrie mâinile tale. Nu mai știu ce-a urmat după tine. Poate un gol, poate păsări sau vânt. Te-am chemat încă mult timp și nimenea nu-mi răspundea, până când într-o noapte a […]

stătea într-un jilț picior peste picior, pardesiul negru atingea pietrele, cineva îl mitralia, dar nu ieșeau din el decât umbrele, sacadat, într-un ritm de Gary Moore; își lăsase mâinile printre cruci   luciul apei, repede, aripi în derivă, pe un pod, doi cu penele în buzunar, avion în picaj, într-un castel creponat, după gratii, tristețea […]

Într-un tărâm în care simți cum trec cu tălpi de ger tălăngi din umbra ta mai paște vântu-n coarne de berbec doar insomnii ce plâng din ochi de stea.   Pe fruntea ta cu creste de dor greu se zbate vremea în ciulini pe plete muindu-și coada în scrisori de seu ca să-i așterne iernii, […]

Nu plânge că te dau uitării, Și nici nu plânge că te las… Sosit-a ceasu-nstrăinării Și ceasul bunului rămas. Se rupe-un lanț plin de tărie Ca firul cel mai subțirel; Când soarta vrea așa să fie, Zadarnic vrei să faci altfel. Și nu mai e nimic în stare Să-ntoarcă vremile-napoi Și-acea iubire-atât de mare Ce-a […]

  M-ai lăsat stivuitor de rouă, în diminețile cu jarul neputințelor la geam, eu, un mic pygmalion sortam pietricelele fricilor și le aliniam la două rânduri, să se închine anotimpurilor, care oricum îmi treceau prin soartă… nimeni nu știe câte și până când îmi susțin glezna dreaptă, toate cusute pe pânza albă dăruită de Înaltul. […]

„În somn uiți drama vieții tale, uiți complicațiile și obsesiile, așa încât fiecare deșteptare este un început nou de viață, este o speranță nouă.” (Emil Cioran) Pe drumul de la marginea satului care suia muntele nu mai călcase picior de om de multă vreme. Se temeau să pășească pe cărarea care ducea spre munte așa […]

    Umanitatea aruncă un suflu nostalgic peste Univers, o emoție picurată în seninul albastru al cerului, semn că această stare de spirit ar putea lega lumile prin bolta cu tonalități ce au ceva din perfecțiunea tristă a unui sonet… Dovada ar fi că Înaltul văzduhului este diferit de la un minut la altul, desenând mereu […]

Efin, umbrele mele nu au tălpi. Doar proteze, prinse pe glezne, de care eu trag cu sufletul. Uneori trec prin ape, prăpăstii, peșteri, sperând să scap de ele. Deși îmi este teamă că la sfârșitul gestului voi fi singură. Astfel încât, mi-am pus un guler cervical, să nu mai știu cum am decis să trăiesc. […]

În viață, omul speră mereu la un nou început. După încercări furtunoase așteaptă ploi line și raze de soare, după întunericul nopții așteaptă zorile și răsăritul stelei de foc. Doar răsăritul îți poate vindeca viața și alunga întunericul nopții. În copilărie îmi plăcea să mă joc împreună cu alți copii de vârsta mea acasă la […]