Constanța Popescu 
M-ai lăsat stivuitor de rouă,
în diminețile cu jarul neputințelor
la geam,
eu, un mic pygmalion
sortam pietricelele fricilor
și le aliniam la două rânduri,
să se închine anotimpurilor,
care oricum îmi treceau prin soartă…
nimeni nu știe câte
și până când îmi susțin glezna
dreaptă,
toate cusute pe pânza albă
dăruită de Înaltul.
Doamne, nu vreau să dansezi Rock
printre tristețile mele,
doar tangoul tandru, de poți…
m-au însoțit atâta timp…
și erau chiar de la tine…
de la mine?
Nu mai știu…
