Selection

Efin, umbrele mele nu au tălpi. Doar proteze, prinse pe glezne, de care eu trag cu sufletul. Uneori trec prin ape, prăpăstii, peșteri, sperând să scap de ele. Deși îmi este teamă că la sfârșitul gestului voi fi singură. Astfel încât, mi-am pus un guler cervical, să nu mai știu cum am decis să trăiesc. Alteori, este atâta lumină peste cuvinte și întuneric peste gând, încât simt durerea tălpilor rămase fără mine. Unde sunt, Efin? Unii mă caută în cutia cu bijuterii, alții, într-un borcan de nes și cei mai mulți, printre hârtiile care stau dezordonat pe masă, așteptând începutul. Le aud strigătul disperat. Nu, nu au nevoie de mine. Doar de ideea că exist pe lângă ei, învârtind lumea altfel. Acum ascult Giovanni Marradi. Ei nu văd cum schimb frazele muzicale, cum apăs pe clapele astea vechi, sperând că-mi pot scoate gulerul și masca trist-zâmbitoare. Pe un scaun ros de motănel stă bucuria mea, cu mâinile la spate. Își rotește ochii verzi, după gânduri, și oftează. Doar ea mă vede, doar ea. Dar norii coboară, umilitor de jos, și trebuie să închid ferestrele toate. Dinspre lume…