Totul e o plictiseală

Când intră în apartament, o întâmpinară biletele lui Andrei, unul lipit pe uşa de la bucătărie, altul lăsat pe măsuţa din hol. „M-am întors mai devreme. Pe unde umbli? Mănâncă ceva şi pregăteşte-te. Plecăm la Sinaia.“ Apoi: „Mergem cu trenul. Numai noi doi. Să nu iei multe haine că eu nu car. Lasă-mă să dorm până la patru. Intră pe vârfuri şi respiră în şoaptă.“

Pe masa din bucătărie o farfurie murdară, butonii lui Andrei lângă ceașca de cafea goală, un măr mâncat pe jumătate. Mușcă și ea o bucată de măr. O invadă un aer tonic, o materialitate robustă. Andrei dormea alături, e adevărat, eternul şi enervantul somn de sâmbătă după-amiază, dar n-avea decât să intre în dormitor, să-l atingă, el era acolo, oricum, el era acolo. Se agăţă de firul acela de lumină ca orbul de braţul unui binevoitor. O lumină care îi ardea palmele. Privi mărul din care abia muşcase, o formă cândva perfectă. Înăuntrul ei lucrurile îşi modificau încă o dată locul. În cele din urmă rămâne realitatea. Iluzia se pulverizează, dragostea se diluează, rămâne doar mărul acela mutilat pe masă. Conturul rece ale formelor. Nenăscutul îi aducea gustul de măr, în timp ce Andrei continua să-i ofere mărul ca atare. Ce să aleagă, fructul material ori gustul de fruct, incapabil de a-ţi potoli setea, excitându-ţi doar simţurile. Mai muşcă o dată din măr, renunţă să-l termine. Se auzi duşul, răbufnind pe corpul ei încă bronzat.

Andrei apăru în uşă, ca un măr perfect odihnit, proaspăt ras, într-un pulover de munte, şi Dora îl privi cu îngăduinţă şi bucurie, se înfăşură într-un prosop, făcu un pas spre el ca şi cum viaţa începea atunci, întâmplător tot din apă. Doar că Andrei se întoarse avertizând-o peste umăr: „Hai, odată! Întârziem. Faci prea multe duşuri. De-asta nu poţi face copii. Am citit undeva. Trenul e peste o oră.“

Cuvintele căzură cu zgomot și se împrăștiară pe gresia din baie ca nişte mărgele de sticlă.

„Aşa înţelegi tu să creezi atmosferă plăcută?“

„Ei, hai, că am glumit. Dar după ce c-ai venit la ora asta acasă, mai visai un secol şi sub duş. Ţi-am spus, trebuie să fim la gară într-o jumătate de oră.“

„N-am ştiut că te vei întoarce mai devreme. Numai la o escapadă la Sinaia nu mă aşteptam.“

„Ce, nici asta nu e bine, nici aşa nu-ţi place?“

„Ba e bine şi-mi place. Doar maniera e supărătoare.“

„Te rog să mă ierţi, n-am bătut la maşină o invitaţie, recunosc. Am vrut să fie o surpriză.“

„A fost.“

„Dacă nu vrei, nu mergem.“

„Tu hotărăşti.“

„Mulţumesc, e impresionant să aflu că eu hotărăsc. Oricum, buna dispoziţie fiind creată…“

„Din vina cui?“

„Din vina cui vrei tu. Eu hotărăsc, iar tu alegi.“

„Ai citit tu undeva, nu-i aşa?“

„Mai rău, ţine de experienţa mea personală. Dramatică.“

„Dramatică, dar superficială“…

Şi-aşa mereu, în taxiul care-i duse la gară, în trenul murdar, în compartimentul plin cu iubitori ai naturii cărora le lăsară o impresie bună, în virtutea a „ceux qui s’aiment se taquinent“.

În sfârşit, muntele, hotelul din centrul oraşului, piscină, bar, bowling, camera cu vedere spre cabina telefericului, sacoşa aruncată pe un fotoliu, draperia trasă, apa caldă lăsată în voie să curgă în chiuvetă, țigara Dorei aprinsă în dreptul ferestrei închise, Andrei trântit în jumătatea lui de pat patrimonial. Ei, da, muntele, asta era şi cu muntele!

Aveau să cineze la restaurant, să scoată puţin nasul afară, privind crestele din uşa balconului, să se refugieze în cameră, să adoarmă pe spate sau mai bine pe dreapta, Andrei invocând oboseala după drumul lung, Dora nerăbdătoare să plonjeze în gândurile ei, să se elibereze complet de imaginea nenăscutului ori să se încurce şi mai mult în ea.

„Dar una e să dormi la Sinaia!“, le va spune Andrei colegilor de birou luni la cafea. „Şi-n plus îţi epatezi nevasta! Şi aerul! Ce aer e, dom’le, la munte!“

A doua zi de dimineaţă şi-au propus să facă o excursie prin împrejurimi. Dora ar fi preferat să se plimbe prin oraş, să mănânce o prăjitură la cofetăria din centru, să bea o cafea privind îndelung prin sticla groasă a ferestrelor vârfurile fumurii ale munţilor, dar Andrei insistă că, dacă tot erau într-o escapadă la Sinaia, apoi trebuie să facă ce face toată lumea, adică să urce la Cota 1400, să bea sus, la cabană, o bere şi apoi să se întoarcă, să-şi ia bagajul şi fuga la gară, asta însemna cu adevărat că ţi-ai petrecut două zile la munte. Şi, de altfel, nu ea îi reproşase discret, sau nu-i reproşase, îl lăsase să înţeleagă, că viaţa lor e monotonă şi plictisitoare, că nu mai sunt capabili de nebunii?

De nebunii nu fuseseră capabili niciodată sau, cel puţin, nu împreună. Nu ea poza în soţie neglijată, neînţeleasă, mereu revoltată împotriva uniformizării cuplului prin căsătorie? Poftim, o adusese la munte, să mai schimbe, să încerce o revitalizare şi, de ce nu, o apropiere, aşa că, hai la Cota 1400!

„N-am nicio dorință să urc niciunde, protestă Dora.”

„Nu te teme, pe cărări nu sunt șerpi.”

„Păcat, glumi Dora.”

„Și, oricum, șerpii din Bucegi nu sunt veninoși.”

„Atunci, ai pretins totul? Povestea cu suptul veninului, salvarea vieții a fost o farsă?”

„Da, eram înebunit să te ating, te pândeam de câteva zile. Accidentul mi-a picat mănușă.”

„Ai profitat de naivitatea mea?”

„Nu mi s-a părut că erai deloc naivă. Știai și tu că nu era un șarpe veninos. Nici nu sunt sigur că te-a mușcat. Te-ai speriat doar iar apoi ți-a făcut plăcere poza de victimă, tabloul dramatic în care Făt Frumos îți săruta piciorul.”

„Da, am știut. Dar mi-a plăcut.”

Andrei o privi pentru o clipă cu o sclipire pe care nu i-o mai văzuse demult, vru să se apropie de ea, s-o ia în brațe, tocmai când Dora cedă dintr-odată:

„La drum, atunci! Hai să revedem locul acela. Cu tine merg oriunde.”

Andrei se opri, își strânse geaca la piept, Dora își afundă mâinile în buzunare. Se priviră în tăcere. Fiecare din ei își blocă reacțiile. Emoția nu avusese putere să trăiască mai mult de câteva secunde. Iar ei știau bine să-i camufleze absența.

La drum! Dar când un Andrei gata să ia urcuşul în piept și o Dora maleabilă, pregătită să-l urmeze oriunde, ieşiră din hotel, se loviră de un cuplu somnoros, înlănţuit, scos din cutie. Era Sabina sprijinindu-şi capul cu graţie pe umărul unui bărbat subțire, elegant, ca un poet jumătate aici, jumătate în nori. Efuziune între cele două femei care brusc intuiră salvarea, fiecare pentru ea, deşi din motive diferite. Andrei nervos, poetul nelămurit. Urmară prezentările. Femeile erau zgomotoase, bărbaţii stingheriţi. Se improviză pe loc un program comun care începea la barul hotelului şi acolo avea să se sfârşească.

Sabina comandă cafele cu frişcă şi coniac, aruncă două pachete de ţigări pe masă, neputându-şi masca bucuria de a-i fi întâlnit, tocmai pe ei şi nici nu gândeai unde!, în timp ce Andrei căuta ochii Dorei. „Şi Cota? Din nou programul răsturnat. De unde dracu’ a mai apărut şi tâmpita asta?! Şi tu? Îţi place, te complaci, stăm aici şi ne pierdem ziua. De-aia am venit noi la munte?”

Dora se prefăcea că nu înţelege, zâmbea, vorbea, îi arunca lui Andrei priviri tandre. Poetul nu scosese încă niciun cuvânt şi până la urmă se dovedi a fi violonist. Sabina se lansă în povestiri, amestecând umorul cu cinismul, în bravada ei obişnuită. Tot ea pretextă că trebuie să-şi refacă machiajul, să-şi ia un pulovăr mai gros, în fine, doamnele vor urca până în cameră. Iar ei, dacă se vor plictisi conversând, ceea ce nu era cazul, despre câte lucruri interesante nu pot vorbi doi bărbaţi care se întâlnesc pentru prima oară!, pot merge să facă o partidă de bowling. Îi vor găsi ele. Şi dispărură chicotind, indiferente la ce lăsau în urmă.

În lift Sabina tresări. „O, doamne, le-am spus să joace bowling, dar asta ar fi îngrozitor pentru Rolando. Darling, tu nu ştii, e violonist, unul mare, celebru, nu te uita că e mai tânăr.“

„Ei, şi?“

„Cum, ei şi? Are degete fine, delicate, făcute să nască artă, cum să ţină el în mână o bilă de bowling! Şi dacă se răneşte? N-ar mai putea cânta. Nu te gândeşti, concertele?! El dă concerte, darling, în toată lumea. Şi chiar dacă nu se răneşte, ar trivializa, o bilă de bowling în mâna lui anume creată pentru a ţine vioara şi din care, crede-mă, scoate artă“.

„Nu te preocupa, Andrei n-o să fie dornic de o partidă de bowling. El regretă doar Cota 1400“.

Sabina râse descuind uşa camerei și se aruncă în patul răvăşit. „Îţi refaci căsnicia la munte? Ce e cu voi, v-aţi reîndrăgostit?“

„Dimpotrivă, vrem să ne demonstrăm că nici la munte nu mai merge. S-a întors pe neașteptate mai devreme din delegație. A vrut să-mi facă o surpriză.“.

„ Una mai bună ar fi fost să nu se mai întoarcă deloc!“

Sabina era însă preocupată confesiunea noii ei aventuri.

„Rolando e un mare artist, darling, orice femeie ar fi fericită în locul meu.“

„Și tu de ce nu ești?“

„Fericirea e pentru coafeze.“

„Cum îl cheamă, de fapt?“

„Rolando numaiştiucum. Ce importanţă are? Dar e un mare violonist. Pătruns de menirea lui de a face lumea mai bună, de a o ridica prin muzică dincolo de existenţa asta larvară. E divin. Cât mi-am dorit un artist adevărat!“

„Şi refegistul?“

„A, refegistul, personajul ăla şters, s-a dus, darling, aia n-a fost iubire, era totuşi un mediocru. Imaginează-ți că am aflat că era sărac lipit acolo. Nu era pentru mine! Ce-ai fi vrut, să mă mărit cu un sărăntoc, să spăl vase la München şi să las aici casă, maşină, câte şi mai câte? Numai de-a dracului și n-aş face-o. Pe când Rolando, ei, Rolando e altceva! Soţie de violonist celebru, ăsta da viitor, este exact ce-mi trebuie! Bani, ieşiri în lume, plus mediul artistic, Cetatea Eternă, familie bună, darling, un instruit, educaţie clasică, maniere. Ai lui au un mic castelaș în Umbria, herghelie de cai. Ah, cât iubesc caii!“

„Fireşte“, spuse Dora, aprinzându-şi o ţigară şi întinzându-şi picioarele pe fotoliu.

„Uite, suntem de două zile aici şi n-am ieşit din cameră decât să mâncăm şi să facem, eventual, câţiva paşi în jurul hotelului. În rest, sex zi şi noapte. Te uiţi la el şi n-ai crede, nu-i aşa? Ei, bine, sex zi şi noapte.“

„Asta da, vacanţă la munte.“

„Păi da. Nu ca tine cu eroicul Andrei. De-aia vii, darling, la munte. În rest, e o plictiseală… “

„Totul e o plictiseală,“ murmură Dora. (va urma)

Episodul 1: Uneori, viaţa era frumoasă

Episodul 2: Miracolul putea să apară oricând

Episodul 3: Odată cu prima noapte de singurătate

Episodul 4: Între permis şi imposibil

Episodul 5: Când o să ne despărțim?

Episodul 6: Timpul curgea leneș, în vacanța de vară

Episodul 7: Mai bătrână decât timpul

Episodul 8: Timpul – o maşină infernală

Episodul 9: Mereu, neîmplinirea