CENACLU

De unde plec n-am să-ți trimit scrisori, e cerul prea senin să-i verși cerneala, ce-i scris se șterge, ce rostești omori, albastru sinonim cu îndoiala. De unde-ajung n-am să mă-ntorc vreodată, întoarcerile fură din magie, dar ce-mi veni să mă destăinui ție acum când zarea-i toată răsturnată. Nu știu cum plec, de zbor ori mă […]

Mângâie-mă cu mâinile tale Aspre de țăran muncit Mirosind a pământ reavăn Și iarbă proaspăt cosită Mângâie-mă blând răbdător Și eu am să tac ca o piatră Precum piramidele suprapuse Din jurul mesei tale Care privesc spre punctul Unde se odihnește cerul infinit Sprijinit pe toiagul tău de clepsidre Una peste alta una peste alta […]

Praful secundelor trece gâtuit dintr-o parte în alta a fracției divine ce separă viața de moarte. Dumnezeu, cu ochii-i de sticlă privește mânios la ciobul meu de realitate, privat și personal, acoperit cu excrementele îngerilor. Uzata scară a lui Iov nu e decât o cale de acces secundară în pivnițele existenței… *** La domiciliul meu […]

M-am născut pe drumul dintre Ringhilești și Albești tata ar fi vrut să fiu măcar ca Tudor mama s-a mulțumit cu Vladimirescu eu eu scânceam ca orice nenăscut între popor și tagma jefuitorilor României restu-i istorie pentru nenăscuți (din volumul Poeme polițiste)

Un rol. Nu știu dacă l-am dorit. Dar am rolul principal în viața mea. E liniște și fețe necunoscute mă privesc. Așteaptă să schițez un gest, ceva, orice. Trebuie să râd? Să plâng? Nu-mi amintesc să fi citit scenariul. Nu. Sunt sigură că nu l-am citit. Alte sute de priviri din fotoliile roșii de catifea. […]

De ce să taci,        când poți iubi o fărâmă dintr-un suflet pierdut în lacrimi și dezamăgiri De ce să taci,        când poți sa zâmbești unui suflet rănit de un trecut desenat cu emoții De ce să taci,       când poți șterge o lacrimă rămasă pe un obraz obosit De ce să taci,       […]

În noapte, leii dormitau lungiți în nisip. Și mângâierea-i uneori durere. Ce-ai pățit? Un accident carbonizase trupul din trecut. Poate s-au împușcat cu rătăciri secundele de lut. Cândva priveam spre grote ca spre guri de rai Și colindam orașul cu lumina-n piept. Mă bucuram de strălucirea vieții și-n tramvai, Alunecând pe șine, înspre suflet, drept. […]

De vânt de mi-ar plăcea, De ploaie de ți-aș scrie, De-un soare de m-ar săruta, Ți-aș ierta ceva eu, ție? Să-nțelegi că-n lume totul S-ar putea plăti aici, Nu există reîncarnare Duhuri, rugăciuni sau frici. Când erou te dai la fete Repede devii un laș Ți se-nmoaie și usucă Bărbăția de o ai… Și când […]

Faptul că trăim servește drept circumstanță agravantă veșniciei; faptul că iubim o face să turbeze de-a dreptul. Este evident că nici vremelnicia noastră nu e dovedită ci îngropată. Rămâne suspect doar faptul că, într-o lume a coordonatelor fără de capăt și căpătâi, tot ce e viu are dimensiuni stricte. Tot ce se poate cuprinde cu […]

Sub pălăria scămoşată a amurgului poetul simte anii ca pe nişte versuri nescrise ca pe nişte regrete pietrificate pe malul vorbei   nisipul îl priveşte cu îngăduinţă prin ochii a mii de scoici în clepsidră cad zilele uscate ale senectuţii ca nişte dinţi de calcar îngalbeniţi de uitare sub pălarie doar liniştile au suspine