Brandy BaraschBrandy Barasch
15.03.2024

Domnișoara Pogany

Mângâie-mă cu mâinile tale

Aspre de țăran muncit

Mirosind a pământ reavăn

Și iarbă proaspăt cosită

Mângâie-mă blând răbdător

Și eu am să tac ca o piatră

Precum piramidele suprapuse

Din jurul mesei tale

Care privesc spre punctul

Unde se odihnește cerul infinit

Sprijinit pe toiagul tău de clepsidre

Una peste alta una peste alta

Mângâie-mă până voi fi netedă

Ca un vis fără început și sfârșit

Ca o sferă

Și caldă ca mâinile tale

Ca un sărut etern