Carmen Constantinescu
De ce să taci,
când poți iubi o fărâmă dintr-un suflet pierdut în lacrimi și dezamăgiri
De ce să taci,
când poți sa zâmbești unui suflet rănit de un trecut desenat cu emoții
De ce să taci,
când poți șterge o lacrimă rămasă pe un obraz obosit
De ce să taci,
când poți cu un singur cuvânt să spui: ești tot ce am mai bun!
De ce să taci,
când poți întinde o mână spre un suflet trist și abandonat în propriile drame
De ce să taci,
când poți să rostești doar un cuvânt pentru un zâmbet de o secundă
Și cum ai putea șterge dincolo de nori un apus al unei povești?
Să devii un demon al cerului creat dintr-o spadă și o săgeată ca să despice furtuna din suflet
Pentru că,
Ziua când ai tăcut s-a pierdut în umbrele trecutului.
