CENACLU

Să fii orb Şi să işti în adânc universuri, Să fii orb, Să-nmulţeşti neînţeles-înţelesuri, Să fii orb, Dar să rosteşti absoluturi, Să fii orb, Să străbaţi labirinturi, Să fii orb Şi să te-nsoţeşti cu eresuri, Să fii orb Şi să visezi dinspre mări răsărituri; Magică prezenţă în vorbe nescrise, Pentru alt timp neapărat transcrise. Homer […]

am sorbit ce mai era din chiștocul ce’mi frigea buzele și am stins pe fruntea unei vrăjitoare jarul arzând.   am scuipat în praful țărânei scrumul adunat în gura ce alteori îți șoptea vorbe descreierate, care’ți amângâiau arupere zidul de apărare ce’l ridicaseși printre soapte, azi uitate, de dinaintea amforei neajutorate ascunsă sub buricul tău […]

“Nu mai scrie atât de trist!” mi-ai spus, şi te-am eliberat de textilele mov aruncându-mă în tăvăliri de vis, “acesta e trupul meu” şopteai, “adoră-mă, divină-mă, scrie-mă!” şi mă topeam lasciv în trupu-ţi iar din merindea energetică rămasă, ţi-am scris o poemă pe sfârcul din stânga, cel din dreapta rămâne hrană pentru buzele-mi secătuite, ţi […]

Așteptările mele, praf de cretă amară, trec prin străzile strâmte, înnegrite în smoală, mă strivesc nepăsări, între coate grăbite, știu că-n umbra de ieri, zac mirări dezgolite. Rătăcesc ca un zbor, fără aripi să zboare, mă îngroapă-n tăceri, suferința ce doare, nu mai pot să respir, în mulțimea absentă, calc pe trupuri de ceară, doar […]

Într-un sat neştiut de nimeni îşi duceau liniştitele zile ale bătrâneţii doi oameni nevoiaşi, dar buni la suflet precum pâinea scoasă din cuptor. Trudiseră din greu o viaţă întreagă, însă altă agoniseală nu aveau decât o cocioabă, cât să nu-i plouă şi să nu-i ningă, câteva găini prin obor şi un cot de pământ. Adevărata […]

periuța mea de dinți a rămas singură în paharul albastru ca marea tristețea ei răscolește valuri uriașe care inundă chiuveta care inundă podeaua băii învelită în linoleumul  de o culoare incertă precum ochii mei atinși de  boală i-am spus boala iepurelui aflat în bătaia puștii lovindu-se disperat în lumina semiobscură de crengile rupte din inima pădurii este bizar cum mă face […]

Poetului George Almosnino   Frig. Atât de frig că am fi intrat oriunde, numai să ne mai încălzim puţin. Era întredeschisă poarta mare a muzeului. Traversăm curtea plină de mormane de zăpadă. În muzeu, căldura din săli ne cuprindea şi ne simţeam atât de bine. Era linişte. Părea să nu fi trecut nimeni pe acolo […]

El ne lărgea mereu şi atât de curajos orizontul, aşa cum o făcuse în propria biografie şi devenire intelectuală. Paler este iubit de cititorii din toate generaţiile pentru că s-a dedicat problemelor şi îndoielilor, întrebărilor şi crizelor prin care cu toţii trecem. Când scria sau spunea eu, nu o făcea cu vanitate şi cu narcisism, […]

Şterg haosul iernilor crunte navigând spre mările albe ale unui suflet rătăcit în liniştea amurgului sărutat de clipa surâsului, îmbrăcat în tăceri adăpate din seva zăpezilor ucise, conjug stări serafice când cerul e cald şi visele timide mângâie respiraţia fluturilor ce caută pântecul Luminii, în inimă se nasc anotimpuri colorate cu raze de soare, scânteind […]

Îmi simt ochii în mormânt, Dar nimeni nu-nțelege Gândul, să îmi dezlege Tristețea pusă-n cuvânt.   Simt cum convoiul trece Cu chipu-n arbore frânt, Să îmi ducă în pământ, Gândul fără pereche.   Sufletul mi-am risipit, Pe cei din jur să-i iubesc, Dar nimeni nu m-a iubit.   De-acum nu mai folosesc Nici pentru harul […]