Fishmarkt Hamburg

Dacă te trezești în Pinneberg, la 6 dimineața, hotărât să ignori frigul de dincolo de pereții între care ți-ai pripășit patul, încălzit cu perne și pilote aranjate într-un cuib umanoid în care ți-ai oploșit trupul și somnul pentru unul sau mai multe vise pe care nu ți le vei mai aminti niciodată, poți să trăiești nu o minune, ci două sau trei. Ai putea trăi chiar mai multe dacă inima nu ar fi atât de extenuată  încât să devină ea însăși un miracol, trăind în sine și pentru sine, și astfel, cu desăvârșire absentă la ocheadele pe care universul i le face zâmbind.

Dacă deja ai ajuns în fața blocului, fără să regreți cana de cafea din care ai băut în viteză doar câteva boabe,  pedalează asfaltul umed de ploaia din timpul nopții, de preferat la viteza a treia sau a patra, timp de douăzeci de minute până la metrou. În următoarele cinci minute, cu o întârziere de câteva secunde, ceea ce inevitabil te determină să te întrebi de ce nu merg și trenurile cu precizia ceasurilor nemțești din zicala de acasă,  poți să respiri aerul cald de pe scaunul confortabil din vagonul cu pereți de culoarea brotăcelului, timp de doisprezece minute, până în stația Altona, de unde iei metroul pentru următoarele trei stații. Cobori în Landungsbrucken după ce ți-ai înfundat bine urechile sub fes și deja simți pe limbă gustul caracatiței la care visezi de două săptămâni. Sau poate gustul creveților din Marea Nordului, pe care însă preferi să îl amâni până când termini de explorat lumea cenușie, dar energică, în care tocmai ai pășit.

La șapte dimineața este întuneric, dar portul așezat pe malul Elbei, asemeni unui copil pe brațul ocrotitor al mamei,  freamătă de glasurile tinerilor care ies din baruri, amețiți de alcool și lipsa de somn în proporții ce variază în funcție de sex, vârstă și rezistența la băutură, chicotele pescărușilor care anticipează flămânzi răsfățul culinar de care vor beneficia înainte de închiderea pieței de pește, și glasurile vânzătorilor de legume și fructe – de copaci sau de mare – dulciuri, specialități din brânză, carne și preparate din carne, dar și nelipsitele obiecte de bazar: genți, portofele, căni, haine. Vedeta pieței rămâne, cu toate acestea, peștele.

Îl poți cumpăra proaspăt sau afumat, marinat, în diferite sosuri, la bucată, la kilogram, sau la pachete variind între zece și douăzeci de euro, conținând cel puțin două porții din toate speciile de pește din galantarul pescarului înalt, corpolent, cu voce baritonală, care urlă cu apetența unui cântăreț la operă, calitățile deosebite ale delicatesei pe care ți-a trântit-o în cântar, subliniind, cu naturalețe, rabatul enorm pe care ți l-a făcut. Bineînțeles că nu înțelegi nici măcar un sfert din ce îți vorbește pentru că încă nu ai învățat limba germană cultă, cu atât mai puțin dialectul pescăresc, dar pricepi din gesturile înflăcărate, din roșeața obrajilor, care poate fi de la frig, dar alegi să crezi că este efectul exuberantei generozități, și din zâmbetele fluturate pe sub mustăți că ai cumpărat cel mai bun pește, la cel mai bun preț pe care îl poți obține pe o rază de o sută de metri.

Cei mai tăcuți sunt vânzătorii de băuturi calde, sandvișuri, gogoși și nelipsiții crenvurști cu muștar. Reclama orală este un lucru de prisos pentru orășenii înfrigurați, flămânzi și pe jumătate adormiți care  aleg cafeaua după miros și cârnații după dimensiune.

Dacă însă nu ai venit aici pentru a simți ritmul vieții în piața de pește care se deschide doar duminica, dis-de-dimineața, te poți delecta cu legănatul bărcilor și vapoarelor picotind pe Elba, poți citi numele cuplurilor gravate pe sutele de lacăte prinse de gardul de la intrarea în port, poți vedea și auzi pentru prima dată o flașnetă sau poți admira un submarin ieșit la pensie,  pe care autoritățile portuare l-au transformat în muzeu cu scopul de a-i întârzia moartea pentru câțiva ani .

Iar dacă ești cu adevărat norocos, așa cum mi s-a întâmplat mie astăzi pe drumul de întoarcere acasă, poți zări o veveriță ținând între lăbuțe o ghindă, sau poate era o alună, și sărind voioasă de pe alee în curtea unui vecin.

Sursa foto: urlaubsrocker.de