Gina Zaharia 
eu căram în palme două scoici albastre
tu le sculptai cochilii din solzi de opal
și-mi spuneai că-mi stă bine cu rochia de astăzi
dar să-i pun vise la piept
coborâsem dintr-un calendar cu roți de cenușă
apoi i-am dat drumul
să fumege în strâmtorile ocnașilor
mi-au rămas brățările de toată ziua
pe ele va urca zumzetul
de la masa curajului
trimiți luna să-mi mângâie chipul
mă inventezi serafic
șoaptele tale clocotesc grațioase într-un răzor de lumină
în pădurea de legi purpurii
copacul cu scoici meditează
mi-e dator cu o fortăreață cu o pânză de păianjen cu ceva
încredințate la gala scânteilor
insist să se trezească din beția de-acum un secol
ascultă femeie stai o clipă în locul meu și ia aminte
ți-am trimis șapte soli și tot n-ai înțeles
că pe aici fac pace mările care-ți cunosc dansul
nu dorm când știu că pârjolești
ramurile prin care-ți înalți zborul tuturor dinastiilor
prin care ai trecut cu arcul
mă înrobești ori ce faci
cu scoicile alea albastre
dar spune femeie vor străluci instantaneu
pe fiecare inimă?
Sursa foto: http://clickpoftabuna.ro
