Doar cu bine și albastru

Pe-o sprânceană de-întuneric, liniștea se-aprinde-n tril

cât, în frig, să ard sub stele, cum, fricoasă, să tot merg

şi să prind din nou spirala mugurilor de april

ce au poposit în mine, chiar de singură alerg…

Brațul stâng mi-e-acum de pene, câte una încă las

ca să cadă pe trotuare, și un măr, și multe nuci,

poate mâine-mi strâng iubirea către piept, mai e un ceas

şi tu, care stai cu mine, înger păzitor, te duci!

Cum te cheamă orizonturi, copilandrii mai ales

să le oblojești genunchii, pentru ei să-îngenunchezi…

orele le vor pictate, realitate ori eres,

doar cu bine şi albastru şi cu dulce, dar să crezi

că mereu te port prin gânduri și hlamida-ți prețuiesc,

și o pană în sipetul pieptului am încuiat

până când, din nou cu tine, în ţinutul îngeresc…

Nu, nu plâng, aștept să vină un moment prea delicat!

Când un tren plin cu brânduşe scapă încă dinspre cord,

licurici îmi ard pe umeri şi lumina şi-o desprind

să se spulbere alături, ca şi notele-n acord

plutitoare-n simfonia ciocârliilor pe grind.

De aș scrie, azi. scrisoare zilei celei ce a fost

mai curtată ca ninsoarea iernilor din vechi pruncii,

îmi vei răsfira tristeţea din momentul prea anost

și, cu soarele alături, ne vom creşte simfonii.

Doar atunci când liniștirea picături va răsfira

spre o zbatere anume ce nu poţi să o trădezi,

doar când afli rădăcina dragostei încă a ta

şi îi aparţii cu totul, o să-începi şi tu să vezi

cum câmpiile ascunse se răsfiră-n energii,

fluturi roşii cum se-apleacă pe-un genunchi de laur mut,

ghinde exersând picaje, în latențe – sinergii

ce-ţi aduc iubirea-n cale s-o trezeşti cu un sărut.

Și s-o iei, atunci, de mână, lângă rana unui zbor,

alte-aripe intră-n fraza desuetă, fără rost,

jumătatea unei păsări prinde firul călător

doar de sufletul tresare-n mănăstirea ce ai fost.

Sursa foto: http://cache.cik.ro/wp-content/uploads/2014/10/de-ce-e-cerul-albastru.jpg