Mi se încleştase veşnicia!

Buzele dimineţii ruginiseră
în aşteptarea şopârlelor
străvezii, care, se încolăceau
ca nişte liene pe adolescenţa
noastră, umbrită de patimi.
dinspre lanul de porumb,
mirosind a iubire feciorelnică
se auzeau icnetele cărnii
din coapsele asudate de biruinţă!
soarele ne tulbura şoaptele
de greieri tomnatici, cu care,
apucasem să muşcăm din
liturghia duminicilor evlavioase.
sub transa închipuirilor noastre
soarele ploua, spălându-ne
oasele şi ţărâna din vorbe.
mijea pe sub noi fire crescute
din lumânări de paie, aducându-ne
aminte că, la revărsatul zorilor,
trăsura de zinc, ne va purta
în faţa destinului rânced.
coliere de plumb ne zgâriau
tăcerea pe un catafalc ros de carii.
mama mă alăpta pentru ultima oară
apăsându-mi lividitatea cu sfârcurile
înrămate-n oglinzi de ceară.
sufletele noastre cerşeau flori
din buchetul miresei, ca să-şi ascundă
pudoarea gândurilor netrăite în care,
mi se încleştase veşnicia!