CENACLU

De ce sunt pomul ce arde sus pe creste? De ce în fruct îmi stă înțelepciunea? – Când muști din carnea mea cu flori celeste, cum a muşcat tâlharul din minunea Luminii, ce s-a luminat ca pomul din care n-are voie să mai muşte omul. Sursa foto: http://www.bogdanilie.ro/wp-content/uploads/2015/09/monempresarial-001-formacio-directiu-canvi-paradigma-740×357.jpg

din zâmbetul tău obraznic, din puful de pe ceafa ta, nevinovat, și din mătasea de sub sânii tăi, mătăsoasă (cum naiba altfel), mi’am făcut rogojină ca să’mi reazem osemintele de’a lungul sărăciei din coșul pieptului ăsta al meu atât de plin de fărădetine.   Am așternut’o lumilor albastre și te’am lăsat să te răstignești mov […]

Cana cu ceai, prieten statornic în dimineţi îmbăiate-n rouă, lecţia de viaţă a unui medic de familie nobilă… „să-mi oferi  sticla de palinkă, tu te-mbată doar cu ceai”! porunceşte, cu parafă, ucenicul modern al bătrânului Hipocrat, copleșit, oricum, de vremurile confiscate prin binefacerile civilizației… Sursa foto: http://www.femeiastie.ro/upload/article/cover/ceai_cresterea_imunitatii_si_digestie.jpg

În lacrima mamei mi-am scăldat lin, pruncia, nopţi de nesomn prinse-n ghinde de smoală, suspin de nobleţe alintând bucuria, pe toate le-am văzut agăţate-n lacrima ta, mamă! În lacrima mamei a plâns fericirea, copilăriei mele departe de ea, iar anii-au tăiat cu cremeni mândria, pe chipu-i de înger când stele-i cădea! În lacrima mamei odihneşte […]

Granada, ţi-am văzut albastra noapte, Neghicită la acel ceas de seară, Când, ca un sacagiu, odinioară, Am urcat vegheată de maure şoapte.   Din munţi cu albe creste, de lapte, Secrete ape în Alhambra coboară, Să răcorească ardenta climă solară, În aer stăruie miros de fructe coapte.   Leii sprijină neatinşi de semne, Vasul de […]

Când fi-va doar cer între noi, când fi-vom doar zbor, când florile în nori și-or duce petale inrourate ce vor plânge, când soarele va inflori sporind lumina răsăritului din Noi… Atunci, cu sufletul ființă, cu trupul dor, cu gândul zbor, Te voi îmbrățișa- cu brațe-ramuri inflorite și-Ți  voi sorbi seninul din priviri în degetare de […]

complice vântului de brad ascuns în basmul inocent cu păpușa martor viu la gluma fraților din copilărie împodobesc nuiaua de alun c-o dulce acadea trandafirie și cer drept de apel slovei scrise de prâslea insistent gura dospește tăceri joaca cu trudă în izbândă se zbate sămânța dreptății nicăieri soarele ființei arde în cerneală în apnee […]

În oraşul de piatră, totul era cenuşiu: copacii, casele, străzile, cerul, chiar și oamenii. Ei treceau zi de zi spre căminele lor cenuşii, venind de la fabricile bătrîne, pline de fum, cu feţele nici triste, nici vesele. În oraş nu creşteau flori, nu erau păsări, doar cîteva ciori croncăneau pe ramurile uscate ale pomilor morţi. […]

în copilărie am plantat un arbore pe care îl hrăneam cu povești citite despre oameni/zei/pământ și lanțurile trofice în care viața crește din moarte într-o primăvară când s-a simțit atacat de omizi am ieșit din casă furioasă să ucid prădătorii dar/surpriză prietenului meu îi crescuseră minuscule urechi verzi m-am apropiat încet să nu-i abrutizez auzul cu mersu-mi de elefant hipnotic șoptindu-i să […]

În cadranul irisului unui bufon se ghemuiesc cohorte de îngeri denudând sensul orelor îmbrățișate până la cenușă.   Semiumbră. Imagine în oglindă a încăperii-peșteră care începe să se micșoreze pe măsură ce se multiplică.   Risipite pe parchet, dorm câteva creioane – au avut șansa de a-i colora trecătorului zborul spre liniștea zmeurie, însă au […]