Raiul pierdut

Mâinile tale cleşte de jar,

mă cercetează iar şi iar

sunt ca nişte săbii de foc ce joacă un joc.

Ele îmi dau fiori, teamă sunt curioase,

mă înfioară mă ard ca o pară.

Trupul îmi este străin mie,

în mâinile tale sunt o jucărie.

Cerul ne priveşte, e trist fără stele, gol

şarpele ne-ntinde un măr

un liliac mi se-ncurcă în păr.

Muşcăm pe rând,

mărul oprit e otrăvit.

Roşesc pentru prima data

tu eşti băiat, eu sunt fată. Mă simt întinată.

Aud zăvorul ce-nchide poarta grea

a Raiului în care nu voi mai putea de astăzi intra.

Voi sta în veşnicie fără Lumină,

O altă Evă ce este de vină

umbrită de lună, arsă de soare,

în nemurire o muritoare.