briza lui adio

o prezență miloasă și elegantă
toată numai dantelă
cu mersul și fardul discret,
ce aflase din bobi – se împăuna ea -,
că rătăceam târând la brâu
paloșul fără de teacă
gol de armură dar cu blazonul jartierei tale
mâzgălit îngrijit pe crupa armăsarului meu fără de șea
prin câmpiile victorioase
ale ultimei bătălii pierdute din nou,
îmi citea după insistențe decoltate
imposibil de refuzat
cuneiformele din palma stângă

ei i’am mărturist înfrângerea
cu voce tare despre tine
iar ea a prezis ceea ce toata lumea știa,
și anume că va adia iar cu furie prin viața mea
briza lui adio,
pe când eu, de data aceasta, în sfârșit,
îmi voi vâsli coșciugul manuscris departe de tine.

mai apoi stelele s’au stins
și am știut ca fusese doar un înger
care mi’a jurat că nu va spune nimanui
că’ți voi muri de iubire
de azi într’o zi.