Mariana Rogoz Stratulat

Își leapădă copacii iubirea-n rădăcini… lumina curge leneș ca mierea prin smochini… Alunecă tăcerea prin doruri vechi, stinghere, suntem doar o iubire pierdută prin unghere. Făcuți [...]

Din turla veche întunericul întinde spre mine degete noduroase, ca niște vreascuri, capricioase, instabile, flămânde. Mă strâng, mă încercuiesc, făgăduindu-mi căldură, să-mi primenesc oasele și [...]

Noaptea joc şotron cu luna şi cu stelele, cu vântul şi cu ielele… Copilăria mi s-a dus cu anii la plimbare prin lumea viselor, prin somnul macilor albaştri… O umbră aşteaptă luntrea lui [...]

Pe șevaletul din grădină e-un cer fără icoană, o stradă fără pași – un tablou dureros cu amintiri brumate, ce-ascund tăceri, mii de senzații, amprente fără glas. Noapte de noapte, în [...]

Eram atât de aproape de dimineața ta, încât răsăritul s-a oprit pe buzele mele. Adunam vise și umbre, cerneam rugăciuni, iertări și mulțumiri… Mă aflam dincolo de timp, dincolo de mine, [...]

Ninge neliniști peste urmele tale… Ai plecat să aduni florile de gheață crescute năprasnic în ochii dimineții. Ai lăsat în odaie murmurul duios al nopții, mireasma unei șoapte și fularul [...]

De multă vreme nu mai știu de mine… Mă-ndepărtez de răsăritul tandru, de timpul meu amestecat în rune, de cartea de citire, de giulgiul alb al mărului furat din catedrala lui Iisus în [...]

Viața noastră – un amalgam de întâmplări ciudate, de răstigniri și învieri fardate cu frumuseți de ieri și miei pascali înjunghiați, cu lumi necunoscute, monahale, cu false libertăți și [...]

Ochii mei – oglinzi prin care au trecut nefericiri mărunte, pași fără destinație, nopți albe și mirări de ciute. Știu că, după ce am uitat să respir, pădurea a plecat să doarmă în patul [...]

Umbrele copacilor – suflete ce-și caută împăcarea – se întind peste munți, peste ape și zare, până la capătul țigării de sare – întunecate, cernite, bizare. Poate că în urma lor [...]