Mariana Rogoz Stratulat

Eu, pasăre, tu, om; eu, aripă, tu, cărare… Sub ce constelații ne-am născut și când? Am uitat cine suntem, dar ne-am scris un poem pentru urmași, pentru țărâne și azi. Ești aici, sunt acolo; [...]

  Sunt frunze ofilite pe-aleile din parc, iar apa din fântână descântă orașul istovit, biserica bătrână și visu-ncărunțit. Mi-s pașii adormiți sub brad sau sub castan. Lumina geme tristă în [...]

Când ploaia mi-atingea cuvântul și un surâs din amintiri, uitam că ești un vânător de vise, te-adulmecam pe culmi, prin șoaptele desprinse din dansul ielelor cu pas sprințar, prin rătăcirea [...]

    Un greier mi-aruncă pe fereastră bucăţi de noapte, o clipă albastră în care cu grăbire-a ferecat chemarea unui clopot trist din sat. El, cu bătaia lui dogită, îmi spune o poveste [...]

  În gara părăsită, pustie și stingheră, doar liniștea albastră a timpului din urmă își despletea lumina, își înflorea cununa din stele căzătoare, din umbre și ninsoare.   Din cartea [...]

Tu ești căderea frunzelor în cer, ești tresărirea nevăzutului mister, ești tot și ești nimic, ești vrajă și blestem, mirarea rostuită-n spic. Întind o mână spre moartea în extaz, să îți adun [...]

Zilele se scurg din ce în ce mai dureros.   Nu vom ști niciodată când, cum și unde se va încheia călătoria. În orice moment rătăcirea noastră prin timp se poate isprăvi.   După amiază [...]

2.   În noapte se deschide cerul să ne dezvăluie misterul iubirilor pierdute-n zori în ascunziş de reci culori. Şi-ncet coboară cu fiori învăluite-n dalbe flori crăiese mândre, minunate: [...]

Aş vrea să fiu lumină cântătoare în clipa suspendată ce nu moare; pe vatra vieţii, ca o lumânare, aş vrea să mă topesc în veşnicie şi cântare; s-aprind sălbatic dorul într-un nor, să mă cobor, [...]