Mariana Rogoz Stratulat

    Ieri s-a spart un geam de la fereastra încărunțită prea devreme. Lungi singurătăți s-au repezit spre cheiul părăsit. Fluturii scriau poeme-miresme pe pleoapele mamei. Legată de ponton, [...]

Când timpul ne privește de dincolo de margini, mai supraviețuim în ierburi, în toamnele târzii, în cântul vechi al serii, în dimineți pustii. Când valul mării geme izbindu-se de țărm, mai [...]

Glasul mut al copacilor rămâne agățat de amintirea morților din crâng. Urme topite în nisipuri imaginare se pierd printre coloane stelare; ochi de pisică roșcată pândesc în oaza cu smocuri de [...]

Cred că am murit când mi-am lăsat dorul în gândul izvorului… Îngerii au plâns și mi-au așezat umbra într-un apus de soare, într-o apă curgătoare, într-o pasăre-mirare… Au rămas în [...]

Lebedele s-au ascuns într-o altă poveste spusă demult de valurile mării. Doar eu și câțiva pescăruși răniți ascultăm îngenunchiați în fața altarului slujba vecerniei. Arhangheli și îngeri se [...]

Răsăritul e albastru, adânc și sihastru, când Valeții își prezintă culorile la curtea Craiului de Pică. E vremea să înceapă jocul, să-și încerce fiecare norocul. Degetele s-au subțiat, au devenit [...]

Îmi place să cred că sunt, că încă mai sunt, surâsul ploilor de vară, ce se revarsă peste cămașa ta de borangic și mă strecor prin pânza subțire până la ultimul poem din viața asta. Din palmele [...]

Mi-am făurit prezentul din floarea de cais, să fac din depărtare, aproapele de vis. Pe străzile pustii pășesc cu tine-n gând. Ești cânt jelit de bucium, ești dorul meu flămând. Mi-am agățat [...]

Timpul parcă s-a oprit în iarba crescută pe buze și ochi. Țigara s-a stins la capătul străzii… pașii au căzut în infernul visurilor mele. În urma ta au crescut, printre gene, copii cu [...]

Toată noaptea vântul s-a războit cu umbrele timpului. Străzile orașului suspinau strivite sub lava fierbinte a întunericului. Stăteam în fața focului și despicam în mii de culori gândurile ce se [...]