Mariana Rogoz Stratulat

Mi-am făurit prezentul din floarea de cais, să fac din depărtare, aproapele de vis. Pe străzile pustii pășesc cu tine-n gând. Ești cânt jelit de bucium, ești dorul meu flămând. Mi-am agățat [...]

Timpul parcă s-a oprit în iarba crescută pe buze și ochi. Țigara s-a stins la capătul străzii… pașii au căzut în infernul visurilor mele. În urma ta au crescut, printre gene, copii cu [...]

Toată noaptea vântul s-a războit cu umbrele timpului. Străzile orașului suspinau strivite sub lava fierbinte a întunericului. Stăteam în fața focului și despicam în mii de culori gândurile ce se [...]

Soarele s-a ascuns și ceața cade în valuri peste orașul dintre vii. Oamenii cetății – suflete grăbite prin tăcerea timpului – trec pe aleile parcului. Unii înfloresc, alții se [...]

La înserarea noastră ne-am ars mocnit într-un cuvânt mai blând și am tras cortina peste povestea anilor trecuți fără rost. Ne-am deschis cerurile, pentru a naviga prin pustiul gândurilor, spre [...]

M-am oprit pe marginea prăpastiei. E adâncă și întunecată. Îmi amintește de umbra anilor încarcerați în noaptea disperărilor. Totul e strâmb și murdar. Cărarea e pustie. În jurul meu se învârt [...]

Când nu ești cu mine mi-e iarnă, mi-e frig… Mi-e dorul cuvânt zdrențuit de vântul născut din zăpadă, din păsări de gheață – destin răstignit în boschetarii livizi de pe stradă. Începe [...]

Mână-n mână vom porni prin înserarea oarbă spre Casa cu Nimicuri… La poartă ne aşteaptă Fântâna nemuririi şi… mai multe plicuri… Ne-om linişti setea de zbor cu apă rece din [...]

Soarele își varsă lumina în adâncimi de mare, trezind corsarii și lebedele mute. Miroase a comori, a sare, a perle-albastre, încă nenăscute. Un heruvim își scrie poemul destrămării pe aripi [...]

Și azi plutesc albastru prin timpul nimănui… Cine-mi va da o haină și-un ceai cu-arome de gutui? Pe strada căzută în păcat se vântură fantasme, motani, un crin pătat, zile cețoase, o [...]