Mariana Rogoz Stratulat

M-am născut  într-o vorbă la început de poezie când pisicile miorlăiau la stele pe acoperiş, iar ursitoarele torceau secundele împreună  cu un arici. La ceasul deşteptării mele un pegas m-a [...]

Treceau prin deșert caravane cu nuferi de jad și amintiri sticloase de la ultimul bal. La picioarele Sfinxului, marea își desfăcea pletele ademenind călătorii plecați în căutarea lânii de aur și [...]

În casa veche-am ascultat gândurile celor ce-au plecat. Pășind tăcut peste trecut, am renăscut din caldul lut. Lăsat-am amintirile-ntr-un gard, luându-mi copilăria, zâmbetul și-un brad. Le-am [...]

Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.   Gabriel José García Márquez Zâmbetul meu – o caricatură [...]

În primul an al morții mele, Cineva mi-a spus că viața e frumoasă și m-a trimis să-nvăț urcușul și căderea, bucuria și durerea, amarul și plăcerea. M-am încurcat în timpul altora și-apoi am [...]

În liniștea cuminte a nopților de jar, pe țărmul depărtării clipește trist un far. Ascult imensitatea apei și scoicile născând, cum se destramă timpul, nisipul murmurând… Mai sorb o clipă [...]

Flăcările din cămin dansează peste durerea din inima copacului… Amețită de șuvoiul fierbinte de scântei scăpat din templul luminii, privesc pendula agățată de frigul înserării mele. Cu pași [...]

Pe aleea fără nume cânta un cerșetor, așteptând să-i înflorească-n zori coroana de spini și nori. M-am așezat lângă el și am sorbit din aceeași cupă ambrozie și pelin, lumină și venin. Treceau pe [...]

Aș vrea să mă întorc în vară, să iau în brațe soarele și luna, iar la picioare să mi se-așeze marea, nisipul alb, uitarea. Aș vrea să mă ascund într-o noapte, să-mi agăț în păr nori călători, iar [...]

Încerc să uit cum se moare, cum se scrie ultimul zbor, cum treci ușor, ca simplu muritor, în amintirea vieții, în frunze, în stele, în izvor.. Încerc să uit cum liniștea mă tace, cum se așteaptă [...]