Mariana Rogoz Stratulat

 Mă ascund în praful realității reci. Sunete bizare plutesc peste lume, aerul e putred, agonic, livid. Bucăți de cuvinte mă lovesc pe buze, îmi strivesc și zorii și amurgul trist. Curg paianjeni [...]

Atâtea cărări am colindat, să-mbrățișez copacii și să le-ascult povestea din rădăcini, din lacrimi și din ceasul, care plânge la poarta nemuririi. Am tot umblat pe străzi pustii, prin [...]

Trăiesc în mine de câteva mii de ani împreună cu singurătatea și tăcerea. Câteodată, am pășit desculță pe străzi întortocheate și bolnave, invadate de fluturi și pești, pe bolțile cerești. Aș fi [...]

Dincolo de geamul acela tăcut și trist, o întreagă lume de transparențe cenușii, aproape moarte. Sau poate o altă lume uitată dincolo timp, căzută în cioburi de oglinzi stinghere. Amintiri [...]

Mi-ai spus deseori, că fluturii nu mor, că timpul e-o minciună, că noi suntem iluzii născute din iarbă și cuvânt, din rouă și adieri de vânt. Mi-ai spus în zori, că nopțile sunt albe, că [...]

Ai rămas în singurătatea mea ca o dorință speriată, plângândă… Ca un șuvoi stelar te-ai strecurat, luminându-mi iarba crudă a îmbrățișărilor și roua din gene. Nu pot să înțeleg de ce vântul [...]

Pleacă și uită c-ai trecut pe-aici… În urma ta e beznă, hidoasă și tăioasă. Visai să te înalți, să furi bucăți din infinit; ai devenit obraznic și nechibzuit. Olimpianul Zeus te-a pedepsit [...]

Afară plouă cu boală și tăciuni… E-o primăvară fără zâmbet, fără sâni, ce mă scufundă în pustiul din fântâni. Încerc să mă salvez urcând pe scară. Fantasme vineții mă înfășoară, ca într-un [...]

Era o vreme când luna se oprise pentru noi, când soarele îngenunchea pe alb trifoi, iar brazii ne cântau imnuri din rai. Eram cicoare, tu roșul mac erai. Îmi amintesc de mărul ce mi-ai dat [...]

Cândva, demult, ne-am întâlnit în basme… Eu – zâna umbrelor tăcute. Tu, rătăcind prin lumi necunoscute. Eu mi-ascundeam tristețea într-un fir de iarbă, Tu culegeai iubiri, ca [...]