Mariana Rogoz Stratulat

Treceau pe-alei oameni cu umbra în spinare… Împărțeam tuturor amintiri și poeme din orașul singurătății, în care rândunelele ciugulesc lumina din palma asfințitului. Vântul mi-a furat toate [...]

Astăzi, am ascultat pădurea, cum își țesea veșmântul din amintiri și umbre, din firave iubiri. Din când în când, el, Vântul, îi risipea cenușa multelor despărțiri. Pe frunzele uimite, Dumnezeu [...]

Privesc oglinda și mi-e dor de lumea cu figuri imaginare, de nopțile, ce-nghit bucăți de univers, de firul de nisip adăpostit în pietre, în nimic, în stranii fantezii. Privesc oglinda, [...]

Ființa mea e-asemenea c-un val, ce se aruncă speriat spre țărm, își caută poemele căzute din raiul cu oglinzi, cu perle mute. Nisipul umed se-nfioară, când zeul dragostei aprinde, pe lespedea [...]

 Te-aș fi iubit cu liniștea din gândurile mării, cu dorul muntelui ce se înalță către cer, te-aș fi iubit cu lacrima din limpezimea sării, cu steaua ce ne cântă leru-i ler. Te-aș fi iubit acum, [...]

Îmi amintesc mirosul din privirea ta, furtuna gândului îmbătător, sărutul pasului ce-mi atingea urma plecării – blestem de muritor. Îmi luminai trezirea mea din moarte, să mă descopăr harfa [...]

Marea ascultă roua din ochiul femeii uitată în somnul nisipului bătut de vânt și timp. Eu credeam în lumina tandră a mâinilor tale, ce-mi legănau înserarea și umbra tufelor de busuioc. Dumnezeu [...]

Cu trup istovit de frunze și ploi, sorb din paharul vremii golul din noi. Ceva mă îndeamnă să-mi spulber veșmântul – o trestie-n vânt – să-mi uit jurământul ferecat în oglindă, în [...]

Ieri mi-am pierdut ultima aripă. Cred că acum locuiesc într-un țintirim al umbrelor mute, unde doar floarea de tei și lacrimile lumânărilor surâd molcom. Cândva, am avut multe, multe aripi. Toate [...]

Clipele și zilele s-au pierdut în sângele amurgului, ca într-un paradis invadat de uitare și întuneric. Apropierile au sfârșit în adâncul oceanului. Nu te speria, nu-ți face griji! Ne vom [...]