Luni 09.01.2017
Oameni pe lângă care am trecut – 61
Dinu Lazăr ştie să imprime într-o imagine prestanţa oamenilor de succes.
Cinismul, ca filosofie în renascentism, ne este prezentat de Eduard Florin Tudor cu ajutorul unei lucrări semnate de Michèle Clément.
De la Castelul lui Kafka în Turnul lui Trump
Atunci când citim despre absurditatea autocraţiei în cărţi acest lucru ne dă de gândit. Dar cum reacţionăm atunci când îl intâlnim în realitate? Carmen Firan are un răspuns.
Sub gheaţa groasă sentimentele mocnesc. Ion Ţoanţă ne arată cum este posibil.
Chiar şi surprizele pot deveni obiceiuri. Ana Barton şi aducerile aminte.
Arta prinde viaţă în tablourile lui Edscon Campos, iar Claudia Moscovici ne explică cum reuşeşte artistul această performanţă.
Marţi 10.01.2017
Fructele care aduc sănătatea. Nu ca o recomandare de la medic, ci ca prin magie. Tatiana Ţîbuleac are detalii.
Numai bună pentru înmagazinat sentimente şi amintiri, lacrima este personajul principal al textului semnat de Christian Crăciun.
Uneori fotografiile vechi au muzica lor, care se aude încă, în surdină. Să ascultăm alături de Andreea Nanu.
Un roman care vorbeşte despre greutatea de a întemeia şi a păstra o familie în era comunistă descoperă Alex Ştefănescu la autorul Teodor Flonta.
UDMR susține la Consiliul Europei că România nu este pregătită să adere la acest organism
Pericolul poate ameninţa, câteodată, chiar din interior. Domniţa Ştefănescu nu pierde din vedere nicio mişcare politică.
Miercuri 11.01.2017
Ce voce şi ce fond muzical au amintirile lui Daniel Cristea-Enache ne povesteşte chiar el prin intermediul fragmentelor din volumul „Cinematograful gol”.
Un gest elegant şi o poezie citită la momentul oportun sunt foarte potrivite pentru final unei minunate poveşti de dragoste, constată Alex Ştefănescu.
Asaltul tăcut al turiștilor sovietici
Pentru a avea succes în actele lor, „diversioniştii” se bazează foarte mult pe discreţie, dar nimic nu scapă atenţiei lui Grigore Cartianu.
Cu minte tandră și inimă aspră (I)
Un autor pornit să descopere ideile care au dat naştere unor capodopere este analizat fin de Irina Dincă.
Poţi închide un spirit liber? Ioana Belu încearcă o eliberare prin portretizare.
Personajele lui Stelian Ţurlea nu pot fi ţinute în loc de „momente de slăbiciune”.
Joi 12.01.2017
Amintiri de peste ocean; nu în totalitate minunate, dar importante sunt lecţiile care rămân. Mihaela Miroiu le adună.
Când mulţi se întorceau în ţară, Adrian Sângeorzan pleca, dar ne expune şi motivele.
Un duel în care nici câştigătorul, dar nici pierzătorul nu rămân cu „trofeul”. Povesteşte Dumitru Crudu.
Credem că sîntem. Am murit de mult.
Cât timp mai trăiesc amintirile prin locurile pe unde s-au perindat ne spune Emil Brumaru.
Atunci când dreptul prin litera scrisă stă împotriva dreptului moral. Leonard Oprea este acolo să constate.
Diana Farca este curioasă să afle unde ne grăbim în această viaţă. Are, probabil, şi un răspuns.
Vineri 13.01.2017
Respectele mele, domnule profesor!
Un dascăl de carieră îşi simte elevii precum nişte copii ai săi. Nicolae Manolescu are multe exemple în acest sens.
Personajele lui Gabriel Chifu tocmai realizează că sunt simpli actori în propria viaţă.
Un alt fel de comentariu al versului eminescian
Nu doar poezia lui Eminescu fascinează, ci şi intepretările excelente pe care Alex Ştefănescu le realizează despre operele eminesciene.
Legată, încă, strâns de „trecut”, Camelia Radulian reuşeşte să redea această legătură în versuri.
Pe Drumul Mătăsii: o relectură temerară
O călătorie şi multe puncte de reper ce o alcătuiesc, din care nu lipsesc, mai ales, oamenii. Sabina Fati citită de Adrian G. Romila.
Iuțeala de mînă și nebăgarea de seamă
Care sunt asemănările dintre un joc de bridge şi iluzionismul, ne explică, cu exemple, Horia Gârbea.
Sâmbătă 14.01.2017
Cum se transformă impresiile imediat în amintiri aflăm cu ajutorul lui Valeriu Cristea.
Călătoria pe urmele legendelor nu poate fi decât fascinantă, iar povestită de Emilia Ivancu cu atât mai mult.
În Anglia unde totul e pe dreapta sau în spate*
Cum îţi alegi subiectul despre care să scrii? Răzvan Petrescu ştie prea bine despre ce nu este bine să scrii şi mai ales cum nu este bine să scrii.
Programul actualului guvern în materie de educație – prime evaluări
„Rolul şcolirii” evoluează sau doar se schimbă în funcţie de platforma politică? Constantin Cucoş urmăreşte de fiecare dată cu interes şi implicare maximă.
Duminică 15.01.2017
Un Eminescu citit, și nu doar citat
Pledoarie pentru a-l citi pe Eminescu nu doar la ceas aniversar. O selecţie propusă de Literatura de azi.
Odată cu trecerea anilor, timpul pare că trece mai repede sau, cel puţin, aceasta este senzaţia pe care o încearcă personajele Ilincăi Bernea.
Mesajele dificil de transmis pot avea uneori gratie şi umor. Un exemplu are la îndemână Gabriela Pop.
Toate „miracolele tehnicii” de azi au avut un început. Despre acele timpuri ne vorbeşte Dan Romaşcanu.
Un nou an, un nou început, proiecte din ce în ce mai interesante, toate adunate în revista Literatura de azi.