Bună ziua, tuturor!
O simfonie intitulata Despărțirea ne-ar duce cu gândul la melancolie, chiar tristețe, însă „clasicul” Haydn a pus mult umor în această lucrare.
Contele Eszterházi, în a cărui slujbă era Haydn, își tot prelungea șederea la castelul de vară, nemulțumind personalul curții, printre care și pe muzicieni, pentru că erau de mult timp departe de case și familii. Atunci Haydn a compus această simfonie „cu tâlc”, în care, la ultima parte, muzicienii se ridică de pe scenă și pleacă, unul câte unul, până când, la final, mai rămân doar dirijorul și doi violoniști… care vor pleca și ei.
Contele a înțeles aluzia și a hotărât să încheie sezonul de vară.
Vizionare plăcută și o duminică frumoasă în continuare!