Emil Brumaru 
***
Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață.
Credem că sîntem. Am murit de mult.
Și ne trezim că într-o tristă dimineață
Din pat se scoală un necunoscut
Și parcă hainele i-s neobișnuite,
Calcă pe drumuri ca un rătăcit
Și nu-i nici o femeie să-l invite
La ea, sub baldachinul țîrîit.
Și iese-un praf dulceag dintre cearceafuri
În care fără rost vă dezmierdați
Și încă și mai rele, alte prafuri
Duhnesc din alți bărbați, foștii amanți
Ce te privesc îmbujorați la gîndul
Că altuia de-acum i-a venit rîndul…
