OGLINZI

Ziua blajinilor

Vine o zi cu făptură de lână și-n temniţa-i verde sapă soarele tânăr rezemat de un glonţ stă soldatul c-un umăr că vioara e mâna lui în ţărână. Hai, lună, poate rodesc şi eu, fi-mi-ar  toamnele [...]

Cântec de plecare

Pleacă venind, cum se vine-n uitare iarba-ntre noi va începe să crească Mâinii i-am spus  să nu te oprească, gurii i-am spus să îţi ceară iertare Du-mă când pleci, te petrec şi mă doare Gurii [...]

Plecarea

În ziua aia a plouat mult, iar eu plecam. M-am oprit lângă fereastră, în spatele perdelelor vechi, şi am adulmecat aerul ruginit, de cocleală venită dinspre balcoanele strâmbe din faţă, am privit [...]

Am murit o singură dată

Am mâncat pe capota maşinii, pe bucăţi de ziar, când totul mirosea a fier încins şi a motorină. Şi am râs vulgar, cu gura plină, precum camionagii care îşi duc amantele la cârciumile de pe [...]

Plecarea are haine de migdali

Tăcerea străzilor va vorbi cândva despre noi. Mai trece o noapte cât o catedrală de funii. Zilele merg spre nord răsucindu-și din noi primele lor țigări de adio. Iată scrumul nostru cade tăcut pe [...]

Scaun gol

Scaun gol din nord vine un frig de zăpadă corbii taie câmpia felii și iarba tot acoperă mut drumul spre poartă Stăruie-n zid pălării de mărar umbre-umbre lăsate pe ziare și-n prag o cutie de [...]

Te iert a uitare

Camera mirosea a liane, a sâmbete mici eu, a iederă. M-aş fi încolăcit pe bătăile noastre de inimă, într-o uitare de sfârşit de sfârşit, dar ochii tăi m-au dus  pe braţe ca pe o soră moartă, aşa [...]

Tu mături luna de flori

Lemnul casei a intrat în viori până și hainele mele sună a cântec. E primăvară. Sub streșini vântul aduce scrisori cum s-ar legăna pânzele în păianjeni, soarele-n poduri, negrul în alb, cum aș [...]

Te-am iubit aproape mult (Amanta 2)

Eram la vârsta aceea a amurgului, nu încă a nopţii,  când  peste simţuri se lasă un fel de cenuşă şi când cenuşa aceea aşezată, cumva frumoasă, tăcută, pe care unii o numesc împăcare, alții – [...]

ultima Penelopă a plecat să ningă

fiindcă se făcea tot mai noapte, o mie de călugări îmi sfâșiau cu dinţii păpădiile rochiilor putrezite de dragoste năruind grajdurile în care nu se mai năştea duminica noastră legată în lanţuri [...]