Vis

În vis, ploua cu gust de lichior
pe stradă fetele stârneau un parfum târâtor
Erau peste tot lumini orbitoare
și câțiva rătăciți fiori de splendoare
traversau singurătatea aceea
cea mai neștiută, cea mai tulburătoare
și mare.
Un picior de iarbă, unul de floare…

Hei!…Mai simt și azi acea noapte adâncă.
Avea… așa, iz de oţet şi speluncă.
Cineva pleca într-un abur, din lut.
Îmi spuneam: dacă taci, nu te-a durut
dacă ştii să uiţi, nu ai văzut.

În palma lui dreaptă, Dumnezeu ținea un ac de cusut.
Orașul era tulburat de vinuri,
ba era chiar vin,
când m-am pierdut.

Doamnelor, domnilor,
s-a stârnit nu știu cum o ninsoare
de un alb nesfârșit, aiuritoare
mă spăla de mine, cădea atroce,
intra în topoare
tăia litere mici dintr-un pardesiu,
dacă bine mai știu

și le spulbera așa de trist în cuvinte,
cum ar viscoli în zori pe morminte,
cum ar viscoli pe cele mai sfinte
mâini de părinte…
Doar atât mai țin minte…

Apoi, gura mea a-ncercat să rostească,
botul iezilor a-nceput să mă pască.
Botul iezilor a început să mă pască….
Ah, viaţa aceea!… fulg de zăpezi pe o bască…