Nu suntem noi triunghiul biblic, Eva, Adam, și șarpele?

Abia după ce Andrei încuie uşa, după ce îi auzi paşii coborând scările, se ridică din pat. Mirosul de after-shave persista. În bucătărie găsi cafeaua încă fierbinte şi pâinea unsă cu unt. Dormise fără vise, un somn opac ca o camuflare. Când era mică îi era frică să doarmă cu lumina stinsă. Pe atunci se făcuse simţită pentru prima oară existenţa unui Dumnezeu căruia nu i se spunea Dumnezeu, un fel de prieten bănuit dincolo de tavan, cu palme mari şi albe împreunate deasupra capului ei. Ca şi cum ar fi apărat-o. De ploaie. De beznă. Se ruga ca dimineaţa să se trezească aceeaşi, să nu se strecoare peste noapte, pe sub uşă, vietăţi ciudate, să nu intre nimeni în somnul ei. Adormea cu inima mică, speriată că, odată cu întunericul, se dezlănţuia o lume paralelă nevăzută, forfotind în voie şi luând în stăpânire universul.

Dimineaţa uita să verifice dacă s-a trezit aceeaşi, aşa că nu ştia dacă ea era Dora cea pe care o revendică părinţii ei, cea pe care a figurat-o şi ea odată în rol episodic. Intra şi spunea doar: „Bună dimineaţa. Nu vreau lapte. Nu vreau să mă duc la şcoală. Nu-mi place nimic.“ Apoi pe scenă apăreau adulții cu dramele lor, care mai de care mai importante, şi Dora îi privea din culise cum se zbat grandios, fiecare cu pretenţia că o face spre binele ei. Cu timpul a învăţat toate rolurile pe dinafară, dar n-a primit niciodată mai mult decât acea simplă figuraţie. În cele din urmă, piesa s-a dovedit o farsă. Din braţele părinţilor trecuse în braţele lui Andrei. Totul simplu.

Îl cunoscuse în ultimul an de facultate. Studenți de la mai multe secții aranjaseră să plece într-o drumeție în Bucegi. Majoritatea erau deja cupluri, Dora se lipise de grup în ultimul moment. Nu era o montaniardă dar orice pretext de a scăpa de acasă era bun. Tatăl ei o ținea din scurt, era obsedat că cineva ar putea profita de ea, îi impunea să fie acasă înainte de ora 9 seara, voia să știe în fiecare moment unde se afla, cu cine. Nu în ea nu avea încredere, îi spunea, ci în lumea de afară, primitivă și periculoasă. Își dăduse acordul să meargă în acea excursie numai după ce Dora îi spusese toate numele studenților, plus că venea cu ei și un profesor, alpinist încercat, pe care îl cunoștea. Și Andrei se lipise în ultimul moment, el graduase deja de trei ani, lucra ca inginer, dar avea doi prieteni în grup care îl convinseseră să vină.

Mâncau conserve din rucsacuri, făceau plaje întinși aproape goi sus pe pietre, seara se adunau în jurul focurilor, coceau cartofi și porumb, unul dintre ei își cărase chitara, cântau și râdeau mult, cuplurile făceau dragoste cu schimbul în paturile cu saltele desfundate din cabane sau în corturi așezate pe malul râului. Ea și Andrei rămâneau pe dinafară, niciunul din ei nu avea o pereche. Și mai era o fată în grupul lor, o elevă în clasa a IX -a, Mia, sora unei studente. Se agățase de Dora și Andrei, împărțea cu ei cortul, era tăcută și delicată, dar căra cu ea un rucsac uriaș, mai mare decât toate celelalte.

Dora îi știa povestea și n-o scăpa din ochi. Mia era gravidă în luna a cincea și conspirase cu sora ei să scape de sarcină înainte să fie dată afară din școală și să ajungă oaia neagră. Venise în acea drumeție cu 30 și ceva de kilograme îndesate în rucsac, majoritatea pietre. Spera că efortul urcușurilor și greutatea excesivă să-i declanșeze avortul.

Dora o supraveghea discret, speriată că accidentul se va produce și va fi în pericol. Nu bănuia însă ce avea să i se întâmple ei. Mia nu a pățit nimic atunci, nici de sarcină n-a scăpat. Aveau să-i scoată copilul bucăți mai târziu, într-un spital, cu ofițerul de securitate veghind în spatele doctorului care îi salvase viața dar fusese nevoit să-i scoată și uterul, după septicemia declanșată de manevrele făcute de o moașă într-un garaj de la marginea orașului.

Într-o dimineață au decis să urce la vârful Omu, urmau să doarmă sus la o cabană, drumul ar fi fost prea lung să se întoarcă la bază în aceeași zi. Dora le-a spus că nu se duce cu ei, se simțea obosită, îi plăcea locul unde își așezaseră cu o seară înainte cortul, voia să se scalde în râu, să stea la soare și să citească. Chiar înainte ca grupul să plece, Dora a scos un țipăt îngrozitor. Își agita disperată mâinile și urla ca din gură de șarpe. Au alergat toți spre ea. Era chiar un șarpe. Apucase s-o muște și se retrăsese sâsâind sub pietre. Toți strigau dar niciunul nu se decidea să facă ceva. Andrei a fost cel care a luat-o în brațe, a liniștit-o, a întins-o încet pe iarbă, vorbindu-i calm ca unui copil, s-a aplecat și a început să-i curețe rana sugându-i veninul. Timp de câteva minute bune i-a simțit buzele apăsându-i pielea, începuse să-i placă. Andrei i-a înfășurat apoi rana cu o batistă curată și a asigurat-o că e în afară de pericol, nimic nu se mai putea întâmpla.

Și totuși s-a întâmplat.

Grupul și-a văzut de drum dar Andrei a decis că rămâne cu ea. Nu putea fi lăsată singură. Au rămas amândoi în cortul prin care razele de soare treceau ca niște sulițe inofensive moleșite de căldură. Dora stătea întinsă pe spate, picioare dezvelite până sus, ochi umezi, corp perfect. Andrei a început prin a-i săruta fiecare deget de la picioare, a acoperit-o cu sărutări, a ținut-o în brațe tandru și atent la fiecare tresărire a mușchilor ei care se relaxau sub mângâieri. A pătruns-o încet, ascultându-i trupul. În două zile li s-a părut că s-au cunoscut unul pe altul mai mult decât în luni de discuții și tatonări.

„Mi-ai salvat viața”, i-a spus Dora râzând.

„Atunci îmi ești datoare”, i-a replicat Andrei. „Va trebui să-ți petreci toată viața cu mine.”

„E o cerere în căsătorie?”

„Da.”

L-a privit de aproape. Era frumos. Și serios.

„Accept.”

“Accepți?” a întrebat-o între bucurie și spaimă.

„Nu suntem noi triunghiul biblic, Eva, Adam, și șarpele? Vom fi oricum izgoniți din lumea asta după înfăptuirea păcatului.”

„Voi avea grijă de tine toată viața, promit.”

Suna ca tatăl ei. Și, paradoxal, semăna puțin cu el. Aceeași rigoare, o autoritate blândă, în care grija se confunda cu dragostea. Orice femeie se spune că își caută subconștient un bărbat care să semene cu tatăl ei. S-au căsătorit repede și s-au mutat împreună. Pentru Dora căsătoria nu însemna lanțuri, ci libertate. Dar uneori e mai greu să trăiești în libertate decât s-o obții. Acum nu-i mai rămânea decât să se nască.

Episodul 1: Uneori, viaţa era frumoasă

Episodul 2: Miracolul putea să apară oricând

Episodul 3: Odată cu prima noapte de singurătate

Episodul 4: Între permis şi imposibil

Episodul 5: Când o să ne despărțim?

Episodul 6: Timpul curgea leneș, în vacanța de vară

Episodul 7: Mai bătrână decât timpul

Episodul 8: Timpul – o maşină infernală

Episodul 9: Mereu, neîmplinirea

Episodul 10: Căderea în iubire putea fi un accident prea mare

Episodul 11: Totul se suportă mai bine în doi?

Episodul 12: Într-un trup străin