CENACLU

Ca un înger de pază, Priveşti spre pământu-nvăluit De-o ceaţă ce-ţi oglindeşte o rază, Ca izvorul lin din ochiul pădurii nedezvăluit.   Tu ne-ocroteşti cu-a ta blândă lumină, Ce mângâie străfundul pădurii, Cu-a ta aură astrală străbătând Pe cărări ce se-afundă-n pădurea tremurândă.   Pe lângă sălciile maiestuoase Calci ca o pasăre măiastră, Lăsând în urmă-ţi […]

Mulţi împăraţi s-au perindat pe faţa pământului de când a fost croită lumea. Nu ştiu alţii, dar cel despre care vă povestesc acum era drept, milostiv şi viteaz, din care pricină supuşii îi spuneau Împăratul cel Bun. Mâna sa părintească ştia a se apleca asupra nevoilor şi necazurilor oamenilor, iar scaunul său de judecată era […]

Azi, clownul a plâns, prea multă tristeţe la curtea regelui, nici măcar el, cât e de clown, nu mai poate desena zâmbete în fauna tristă a cetăţii, poate lipsa pâinii nu l-a durut atât de tare pe tristul clown, cât birurile pe fărâma de râs, nici temniţele nu mai fac faţă, pentru linguşeală nu s-a […]

Trăiesc într-un orăşel mic, pentru mulţi din afară aproape necunoscut, în care locuitorii se cunosc unii cu ceilalţi, în care nimic nu se poate tăinui şi care e foarte drag sufletului meu. Motivele? Irelevante acum. Ce vreau să spun este că acest oraş, ca întreagă Dobrogea de altfel, este un exemplu de trai în comun. […]

Simt, cum gerul a adormit peste geana-ţi apusă, trec secunde grăbite printre frunze şi ploi, eu ascund în batistă umbra ta nerăpusă, şi, înod dimineţi în apusul din noi. Simt, cum sufletu-ţi tace, desenând amintiri, ochiul lunii se-nchide în tristeţi de absint, mai adulmec iubirea când, prin gând mă răsfiri, mai ascund trista toamnă când […]

„Noi rătăcim cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vede de drumul lui….” numai tu pe cale cu-n Demiurg în mod subtil mă vrei cum vinul alunecă în sânge și-n fiecare glob de jar pe floare plânge ca-n decolteul scăpat Evei din coapsa de chin a barierei raiul spre adâncul viței fără remușcare se înfrânge […]

nu vei afla niciodată deșiranta lipsă de geamăn daca nu l’ai avut, și nici depărtarea de copilul gândului, dacă vintrele tale s’au născut sterpe de iubire, dinspre mine.   afli acum (hai râzi), despre zâmbetul șters care ți’a însoțit umbra, ascunzând tristețile sub pasul călcat ezitant și sânul încă ferm cu vișina’i scandalizată a rebeliune, […]

Poem Nu știu Ce am Eu, cu mine, De nu mă las În pace.   Luna   Satelitul natural al pământului Este ochiul meu drept, Pe care i l-am scos de sub arcadă gândului Meu înțelept.   Cu el văd pământul Și înțeleg perfect mișcarea, Pe care o trimit cu gândul În toată depărtarea,   […]

sufletul verii înscris de mult pe creanga cu ramul curgător scutură macii de pe cer în câmpul amintirii gol efect la distanță cu sârma strânsă pe frunza capricioasă mixtură necunoscută evolutiv sfredelind dureroasă șoapte de ceață peste pântecul de noiembrie întins dansează deasupra ierbăria jilavă se vaită și peste pietre ca sora lor proiectează sufletul […]

cu ce suntem diferiți azi față de ceea ce eram acum un secol când ne priveam lacom ca pe un drob de sare inepuizabil cu ce se diluează sau se oțelește fericirea noastră în seara când în loc să croșetez la lumina lămpii cu gaz oscilez între răsfoitul paginilor în browser și mișcarea lentă a degetelor pe hârtie de la o povestire la alta în […]