Doina Bezea
Trec grăbite-nserări peste ochi de icoane,
dintr-o umbră de foc îmi aprind primăveri,
croşetez dimineţi pe sub tiv de paltoane,
să te pot revedea în pieirea de ieri!
Trec grăbite caleşti pe sprîncene de vise,
luna-şi ţese boem o scrisoare din stele,
peste dorul meu crunt o tăcere albise,
mănăstiri de castani mă-nchiseseră-n ele!
Trec grăbite copite lustruite de noapte,
un inel îmi adună trupu-n solzi de tăceri,
peste cruci de iubiri va cădea somnu-n şoapte,
tu pluteşti ca un vis în pieirea de ieri!
