Era să dau foc gării…

Era să dau foc gării pentru tine

Mai exact din cauza ta

Mai precis  nu imi păsa dacă erai chiar tu

Nebunul care stătea pe peron şi scria poezii

De câte ori oprea trenul în Sinaia.

Călătorii dădeau buzna la geamuri salutau aruncau portocale

De fiecare dată rămâneam singur pe coridor.

Pe mine, poetul încununat cu lauri

Nu mă saluta nimeni

Îmi scoteam un măr găunos din valizăl

(Nişte gândaci nevinovaţi ar fi ars şi ei alături de tine

Procesul, sunt convinsă, nici azi nu ar fi fost terminat

Găseam eu, la vremea aceea aveam bani, nu fitze,

Un avocat bun să mă apere sau chiar gândacii mă vor fi iertat).

În sfârşit, după două decenii te revăd

Mături frunze în gară

Stai puţin iar se întâmplă chiar se intâmplă ceva

Pentru un leu eşti gata să ridici cămăşoiul cândva alb lung

Din secolul trecut

Mulţimea chiar aplaudă-n delir

Asteaptă să îţi crească ramuri ascuţite

Să-şi mai taie din datorii

Să-şi mai gâdile din orgolii.

Astăzi zâmbesc. Bine că nu am dat foc gării

E noapte am ajuns în Sinaia

Călătorii dau buzna la chioşc pe peron

S-au terminat ţigările.

Şi nu se vede nici măcar o umbră de poet.

Sursa foto: wikimedia.org