CENACLU

Gânduri la sărbătoarea nașterii lui Albert Camus Camus se numără printre filosofii mei preferați, alături de Jean-Paul Sartre și de Emil Cioran. Pe 7 noiembrie se sărbătorește ziua de naștere a filosofului, romancierului și dramaturgului Albert Camus. Câteva gânduri de adorație mă străbat la amintirea creației sale de geniu, la baza căreia a așezat morala, etica, adevăratul sens al vieții, […]

Pasărea fără aripi aruncată-n zbor spre altarul luminii despică cerul. Augurii-ngenunchează cântând  în transă mesajul silabisit de-un zeu cu pene: dies fasti, spune el, s-așteptăm aripi! dies nefasti, zic ei, prevestind falsul… Sursa foto: wallhere.com

cerul importă îngeri cu aripi strivite, părinţii cer extinctoare să-şi stingă durerea și își caută sinele prin nopțile făcute scrum.   lacrimi incandescente biciuie umbrele orașului spălându-le obrazul plin de cicatrici, atomii binelui se dezintegrează, o gravitație artificială îi ține laolaltă. moartea nu dă preaviz, ci doar un anunț la mica publicitate pentru o garsonieră […]

scriu despre viață de parcă ar fi o experiență la care mă voi putea întoarce cândva prima zi  se tot redeșteaptă am același fel de emoții îmi uit uneori mintea acasă cheia de la cutia poștală am pierdut-o demult privesc ca o nerușinată spre cei care îmi predau lecțiile zilnice chiulesc la primele ore deseori mă […]

Când mai aud mister în foșnetul pădurii, Deasupra viilor, la Vingard, pe deal, fac Câțiva pași pe drumuri de care trase greu Ce intră pe alocuri în adâncimi  de umbre.   Când mă aplec să iau vreo mânătarcă Mică, ceva țâșnește tare de sub uscate Frunze, dispare-ntre copacii care ascund se pare, ființe iuți, ce […]

Tu  mă întrebi cu vocea satinată de vis: ’’Ai  chef  să  dormi?’’ Eu îți spun ceva Despre aerul dintre ferestre. ‘’Dar trebuie  să respirăm’’…spui cu grija Ambalată în cutia visului.   Vecinii au treabă cu peretele despărțitor. Pianistul Greșește partitura. Nu mai cântă. Cere apă. Apa se tulbură  în paharul din fața lui. ‘’Dar un […]

De-o icoană de nuferi mai atârnă târziu tot pierdutul din tine, rătăciri în pustiu, răsuflări veșnic calde cad din timpul trecut alungând câte-un vierme prin cotoare de lut; țese iarba lin gândul, timpul își țesală ploi ochii toamnei cad pradă înveliți în noroi. gângurit de ninsori sug la piept de tăceri dintr-un zaț cu miros […]

Dintre zăpezile-nsorite, Ce par a-mi lumina drumu-nspre tine, Eu mă înalţ cu sufletu-mi, iubite, Spre-al nostru loc din palmele divine. Iar tu din urmă mă ajungi Şi sărutarea noastră e topită De-o alta. Şi atunci Peste materia umbrită Rămânem doar noi doi Ca pe pământ s-ajungem Picurând din ploi. (sursa foto: youtube.com)

Azi nu-ndrăznesc să mișc din aripi… sunt sigură că aș provoca un tsunami pe coasta de est a sufletului tău, acolo, între izvorul cuvintelor și cimitirul iubirilor. Rămân la marginea petalei, ucenic al singurătății, învățând lecția răbdării… și-n ajunul metamorfozei voi implora zeul-fluture să-mi schimbe culoarea zborului.

În suflet arde tutunul din trup se vindecă vânătăile În glasul copilăriei îngâni durerea în mâinile necunoscute rădăcinile au pătruns în carne ca niște unghi au secerat până la sânge toate liniile, toate  liniile din crăpăturile palmei devin un zid pătat cu inexistență (sursa foto: realitatea.net)