Și mă întorc

Când mai aud mister în foșnetul pădurii,

Deasupra viilor, la Vingard, pe deal, fac

Câțiva pași pe drumuri de care trase greu

Ce intră pe alocuri în adâncimi  de umbre.

Când mă aplec să iau vreo mânătarcă

Mică, ceva țâșnește tare de sub uscate

Frunze, dispare-ntre copacii care ascund

se pare, ființe iuți, ce nu pot fi văzute.

Când mai cutreier dorul prin crengile de

fag,  descopăr un tărâm cu lumi liliputane,

furnici și gâze mici în corul toamnei cântă

căci pentru iarnă, harnici, au adunat provizii.

Și mă întorc  în Padini, la casa noastră  albă,

însă lumina-i  stinsă și camera e goală,

În sobă focu-i stins, las ușa larg deschisă

Cu pragul vechi știut, nemaitrecut de tine.