UN VERS DE EMINESCU

„Ce frumos era în crânguri!”

Un poem eminescian a cărui prozodie îl anunță accidental pe George Coșbuc este Freamăt de codru: „Tresărind scânteie lacul/ Şi se leagănă sub soare;/ Eu, privindu-l din pădure,/ Las aleanul să mă [...]

„Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri”

Eminescu a numit cele cinci lungi poeme eseistice ale sale, toate discursive și digresive, Scrisori. Le-a numit însă și Satire (era o modă franțuzească în epocă; Grigore Alexandrescu a rămas în [...]

„Ne spuneam atât de multe/ Făr-a zice un cuvânt”

O poezie simplă, lipsită de metafizică, Pe aceeași ulicioară…, din care cu concursul unui compozitor s-ar putea face un madrigal sau o romanță fără pretenții, ilustrează și ea, în mod [...]

„Pajul Cupidon, vicleanul…”

În Pajul Cupidon…, portret făcut în joacă unui personaj mitologic (invocat frecvent în poezia galantă din antichitatea romană și, ulterior, în acea din Evul Mediu), Eminescu privește cu [...]

„Departe sunt de tine şi singur lângă foc”

„Departe sunt de tine şi singur lângă foc,/ Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc”… Cu aceste două versuri, instantaneu al melancoliei unui om care și-a încheiat viața și o [...]

„În această dulce pace”

Singurătate este una dintre poeziile simple, pe înțelesul tuturor, ale lui Eminescu (Emil Brumaru le-ar fi numit „cântece naive”). Ea seamănă cu o compunere școlară și poate fi pusă ușor pe [...]

„Flori de tei el are-n păru-i”

Mihai Eminescu, nemulțumit de poezia sa Făt-Frumos din tei, publicată în Convorbiri literare la 1 februarie 1875, revine asupra ei, o rescrie și, sub titlul, Povestea teiului, o publică din nou [...]

„Împărat slăvit e codrul”…

Există riscul ca Povestea codrului să nu aibă răsunet în sufletul unui cititor de azi, pentru că ideea însăși de poveste s-a schimbat radical în ultima vreme, iar codrul mai înseamnă ceva doar [...]

„Iar faţa ei frumoasă ca varul este albă”

Toată această istorie romantică, Strigoii (în care este vorba de o iubire imposibilă, ca și în Luceafărul) este povestită de Eminescu cu o plăcere de a întârzia asupra detaliilor. Un tânăr de [...]

„De-atunci, învingătoareo, iubit-ai pe învins.”

Era inevitabil ca Eminescu, interesat încă din copilărie de „doine, ghicitori, eresuri”, să fie sensibil la resursele de poezie lugubră ale străvechii credințe românești în „strigoi”. Unii [...]