CENACLU

Zeflemeaua Motto: „Românii e deștepți!” Când va veni sfârșitul lumii Românii nu vor fi atenți Isus a spus: „Talita kumi”* Dar nu pentru inconștienți. Iar Ziua Domnului, ca hoțul În miez de noapte va sosi Femeia va dormi, iar soțul Reviste porno va citi. N-avem conștiința tragediei Și totul luăm „à la légere” Noi, campionii […]

Când fuioare de gânduri spre tine pornesc Să mă-nveți cum să fac și din drum să le-opresc Să mă-nveți să te scot din icoane și-apoi Să-nțeleg că e vremea furtunii din noi Să-ți faci timp să mă-nveți să nu țip Când mă doare tăcerea și-mi îngheață pe chip, Toată taina iubirii dospită încet Într-o mie […]

Iarba camuflează primăvara în verde, un verde înțepător și dulce. Oamenii aleargă printre culori pe vârfuri. Cu bucuria pusă pe fugă. Să îmbrățișezi totul, fără să atingi nimic! Tandrețea acestui anotimp apropie cerul de pământ. E vremea să ne identificăm cu dorințele aproapelui. Depărtarea ne face cu mâna: haideți încoace! Ți-ai amintit cine ești și […]

Întrebări Trăim un prezent pur? A trăi înseamnă timp? Timpul este tot ceea ce nu înţelegem? Timpul este tot ceea ce nu suntem noi? Există timp acolo unde nu este nimic altceva? Timpul este fără să fie? Timpul este însuşi Dumnezeu? Inima mea bate în timp? Sunetele, mirosurile, pipăitul, gustul, vederea sunt chipuri ale timpului? […]

Ce vârstă a-mplinit acum iubirea când primăvara a desţelenit şi umbra fericirii din gheaţa prinsă pe piatra de mormânt? ce vârstă a-mplinit acum rodirea când strigă ritmul pomilor în vânt ce vârstă are uneori tăcerea când adânciţi în vorbe de demult ne sparge câte-un verb uitarea şi ne simţim mai flori şi mai mormânt? – […]

Eşti pentru mine o poveste, de câte ori te-am inventat?… să cred în semnele celeste sau să termin cu-a fost odat’? Un Făt-Frumos din mii de vorbe ce toropite mă-nconjor, sau zmeu hain din cuneiforme săpate-n minte de-un fior? Cum ai venit de pe tărâmul unde doar visul mi-am trimis, ce pegaşi ţi-arătară drumul spre […]

Fu iarnă sticloasă. Năruiri. Zgribuliri în sine. Alburnă tânjire după-mpunsături de-albine. Am cuvântat grav din mied, am alergat cârduri de antropologice verităţi, numite − clasic − gânduri, ne-am jertfit pentru diademe, bezele, clopoţei, ne-au îmblânzit spaimele coapte poveşti cu miei. Nici nu ieşirăm bine din labirint, mai mult brodând, că omul de zăpadă, fără paftale, […]

mai fă, odată, arca, Noe! nimeni nu-ţi mai poartă, astăzi legendarul tău nume din calea apelor prea bine ascuns. le-aud, lor, duhul fălindu-se cu furia ipoteza sfârşitului nespus. recunoaşte-mă, Noe! sunt femeia aud duhul apelor fălindu-se cu furia aruncă-mă, în arca ta cea nouă! printre şoareci, broaşte, moluşte, şerpi multele gângănii bolborosind pe ape tulburi […]

De ce dai voie vântului să umble Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească? E mângâierea lui, făcute-n tumbe, Mai caldă, mai suavă, mai cerească? Sunt degetele lui fâlfâitoare Mai meştere în joc, mai fără număr Când te cuprind din cap până-n picioare, Când îţi dau jos buchetul de pe umăr? De ce laşi vântul […]

Cu pana-i înmuiată-n tușul vieții, poetul creează o lume de safir, împânzită de umbra unui amurg de soartă. Și-agață o lacrimă de rouă pe spini de trandafiri, prin împletiri de-argint și clocot de revoltă. Sursa foto: 3.bp.blogspot.com