CENACLU

În iarna anului 1421, când zăpezile se așezaseră peste Northumberland atât de devreme încât drumurile dintre abații deveniseră aproape impracticabile, la Saint Oswin a sosit din York un cufăr cu câteva cărți vechi, trimis de un preot care își vânduse biblioteca pentru a-și plăti datoriile. Cufărul era umed și greu, iar una dintre curelele de […]

Visele n-au luat totul din mine în dimineața în care m-au pustiit mi-a rămas rouă curată în gene și amintirile cu tine nu mai vreau să vorbim despre clepsidre nici despre strigoii înghețați în morți premature vreau să stau în umbra ta curată ca o lacrimă de înger vreau să simt răcoarea formelor tale cum […]

Poezii Scântei la cer ce se înalță Din lemnul vieții care arde Se sting de nu le prinzi cenușa Pe o coală repede dispar În țara gândurilor nespuse Iar tu rămâi cu golul din stomac

Kiyoshi Takahama (1874 -1959)   Încolțind iarba provoacă un minuscul cutremur în pământul reavăn

roata dințată e prea fest participantă aglutinantă ofertantă. sensibilitatea emoțională basculează de la stânga la dreapta alte cutume.     pe măsura noastră lichidările au un început defensiv cu bornele kilometrice. avansăm pe roata dințată. iluzia de înaintare fixată înaintare.     jocul puterii adrenalina mulțimii.     jos guvernul e și mâine. minima și […]

Sunt prea mică pentru lumea ta, prea mare pentru lumea mea. Universul tău e codat și cifrat, al meu este transparent și lizibil. Unele momente aparent importante devin nimicuri în ochii tăi. Zâmbete false și vorbe rătăcite, promisiuni inerte și uitate. Oamenii spun și fac cât gândesc, dar uneori uită că a gândi nu înseamnă […]

Când soarele se ascunse pentru cea din urmă oară după culmile înzăpezite, iar discul lui roșiatic se topi în apele fiordului, clopotul cel mare al mănăstirii Sankt Halvard bătu de nouă ori, vestind începutul lungii nopți boreale. Nimeni dintre frați nu privea atunci spre apus și nimeni nu încerca să numere zilele care aveau să […]

  M-am întrebat uneori ce rămâne din noi atunci când plecăm departe de locul în care am copilărit. Putem lăsa în urmă casa, strada, satul sau orașul în care am crescut. Putem ajunge printre oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată și într-un loc în care totul ne este străin, dar există ceva ce luăm […]

Sunt scoică de uscat haihui, precum un cearcăn de secunde, mi-aș crește mare, dar n-am unde, că albia fecundă nu-i…     Am carapace ca o vreme pe plaja de silabe pure, simțirile îmi cresc pădure pe trupul alungind grafeme. Îmi știu condac, captivitate, în verbe dedublând demers, torn must de tranzitivitate în cupele sculptate-n […]

Poezii Scântei la cer ce se înalță Din lemnul vieții care arde Se sting de nu le prinzi cenușa Pe o coală repede dispar În țara gândurilor nespuse Iar tu rămâi cu golul din stomac