Depavare

Floare de nisip frumoasă, îmbrezată,
cândva anagramai marginile lumii,
fluturii cu umeri goi, pe hududoi…
Se îndesesc despărţirile de matcă,
deghizările, atrofierile, seminţele litaniei…
Întrebările ies tot mai apatic din cuibare…
Se răstignesc îndoielile în monosemantisme pleşuve…
Depărtările se strâng în boccea, în clăi, în cărări…
Se strâmtează dreptunghic aerul din clopote…
Istoriile se surpă în atlase geografice de colorat…
Se plimbă butoiaşele livide, ancorele epilate…
Se-aspreşte-n verde piciorul mării, spulberatic…
Războaiele noastre ― ramuri frânte ce plâng sânge…
Te privesc cu ochiul uitării, cu grimasele cicatricilor…
Industria de suvenire, aplauzele de colecţie,
poeme cu plici, fluidizarea convoaielor,
ucenicii zburatici ai îndoielilor bipatride
înlesnesc sedimentarea mâlurilor…
Mergând pe sub şuvoi, pierzi cheia de boltă…
„Be yourself; everyone else is already taken.“
Preabunule praz al memoriei ancestrale,
într-o zi se vor solidifica toate răspunsurile,
dorite şi nedorite, parodiile, privirile tumorale,
blânzii brebenei, recenziile, răspicatele antonime,
solzii naufragiilor, sigiliile, pudrata stimă de sine…
Plecară florile-nainte să potecească aşezământ,
să semene peste năpaste penajul surd şi mut
al dorinţelor noastre encefaloide…

Nu mai vopsiţi hârbáreţe mântuiri cu arnici !
Poftiţi aici, intraţi sub bolta zvonind a licurici !