Agrofilă

Aleargă satele tihnite, îngropate în viţă-de-vie,

găleţile de plastic şiret, poroabele nimănui,

pensiunile lătăreţe lângă mori cu stafii,

traiul dantelat fugărit de sudălmile ereditare,

galbenul durabil, harbújii ancoraţi în hazard,

tolănirile îmbuibate, dolănirile în fân cosit,

clapele greierilor stăruitori, vieţuirile de pojarniţă…

Domeniile viermuiesc în utopii feudale,

se pogoară lipii trainice cu pui crocant şi salată,

văluri de plăcinte cu brânză şi stafide,

jerbe de papanaşi cu gem, rotocoale de Colebil,

se adânceşte somnul curţilor cu câini gospodari,

protocolul filarmonicilor şi aplauzele comensurate,

surâd fotografiile pe treptele primăriilor roşcate,

ţipă nevestele altoite pe la cântatul cocoşilor,

textierii porumbului depănuşat, visând hoteluri,

pupilele martire, dosădite sub streşini de zaibăr,

noii ciulini ai fostei agriculturi socialiste,

pasul grăbit al geamantanelor pe sub nori,

foşneşte centrul, strigă ariile laterale,

moţăie portarii, culele văduve, vilele retrocedate…

Ne-am dezvoltat din aproape în aproape

şi aproapele nostru era tare îngust…

Aceleaşi drumuri presocratice, modernizate,

aceleaşi holde împăciuitoare, reflexive,

aceleaşi navete senine şi unduioase necroloage,

aceleaşi parcuri centrale doldora de aforisme,

aceleaşi fântâni muzicale îmbătate de valsuri,

acelaşi tricot subţire al dulceagului zumzet literar,

aceleaşi telefoane lipite de urechea urbei,

aceleaşi bilete de intrare cu ştampila reducerilor,

aceleaşi poticniri şi odihniri în marşul obiectelor…

„Cine e mut râde cu ochii,

cine e orb râde cu gura.

Cine e mut şi orb

nu prea are de ce să râdă.“

Roşu e viitorul scaunelor, bolţilor, viilor, datinilor,

poamelor, dudelor, semănăturilor, zidăriilor, şacalilor…

Toate-n fluiditatea lor se simt în siguranţă,

file de pace agrariană ― stăpâne buruienilor…